China ameninţă că "un conflict ar putea izbucni în orice moment" în Coreea de Nord

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat vineri că "un conflict ar putea izbucni în orice moment" în Coreea de Nord
(MARK WILSON / AFP / Getty Images)

Avertismentul lansat de regimul comunist chinez survine după noi ameninţări ale preşedintelui american, Donald Trump, la adresa regimului de la Phenian, relatează AFP şi Reuters.

Astfel, în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, ministrul chinez de Externe a declarat că ''Dialogul este singura cale'' de rezolvare a problemei şi ''nimeni nu va ieşi învingător'' dintr-un conflict, iar cine va declanşa un război ''va plăti preţul''.

Reacţia Beijingului survine la o zi după ce preşedintele Donald Trump a transmis prin Twitter că are mare încredere într-o abordare adecvată a Chinei faţă de Coreea de Nord, iar "în cazul în care China nu va putea face acest lucru, vor interveni Statele Unite şi aliaţii acestora".

Miercuri, referindu-se la întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Chinei, Donald Trump a declarat că i-a oferit lui Xi Jinping posibilitatea unui acord comercial bilateral favorabil, în schimbul ajutorului în gestionarea ameninţării nord-coreene.

"Preşedintele Xi vrea să procedeze corect. Am relaţionat foarte bine, consider că am avut o compatibilitate foarte bună, cred că vrea să ne ajute cu problema Coreei de Nord".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe