China: Activist întemniţat pentru că a scris “Jos Partidul Comunist” într-o toaletă publică

Liderul comunist chinez Xi Jinping.
Liderul comunist chinez Xi Jinping. (Sean Gallup/Getty Images)

Activistul chinez pro-democraţie Ji Xiaolong a fost condamnat luni la 3 ani şi jumătate de închisoare în Shanghai pentru crearea de altercaţii şi instigare.

Ji şi-a exprimat opiniile într-o toaletă publică, pe ai cărei pereţi a scris mesaje “sensibile” precum “Jos Partidul Comunist”.

Potrivit unui observator al procesului, care a fost citat de Radio Free Asia, iniţial instanţa a plănuit să îi ofere lui Ji o sentinţă uşoară deoarece el recunoscuse deja că a scris diverse sloganuri pe peretele unei toalete publice din Shanghai, dar şi-a schimbat poziţia după ce Ji a susţinut un discurs de 20 de minute în timpul celor 6 minute care i-au fost acordate pentru a vorbi în apărarea sa. Discursul, descris de sursa RFA ca fiind “plin de pasiune”, a convins tribunalul că Ji are “motive rele” şi că nu are remuşcări în privinţa acţiunilor sale.

Sloganul “Jos Partidul Comunist” a fost un răspuns satiric la apelul lansat în 2015 de preşedintele chinez Xi Jinping pentru o dominaţie chineză pe piaţa tehnologiei salubrizării, în valoare de 6 miliarde de dolari – iniţiativă deseori descrisă ca “revoluţia toaletelor”, deoarece liderul comunist Xi a considerat că toaletele curate şi confortabile reprezintă un “barometru al civilizaţiei”, iar toaletele chineze nu respectă standardul, în special în zonele rurale.

Revoluţia toaletelor este un obiectiv major aflat pe agenda guvernelor locale, precum cel din provincia Jiangxi, care a ajuns în atenţia mass mediei prin faptul că a promis că va construi sau renova peste un milion de restaurante publice în următorii trei ani.

Ji Xiaolong a dat curs propriei “revoluţii a toaletelor” scriind pe pereţii unei toalete din Shanghai mesajul: “Nu am bani să-mi vindec problemele intestinului, iar Xi Grasul iroseşte banii, schimbând Constituţia pentru a deveni rege. Când va înceta această suferinţă? Jos Partidul Comunist!”.

De asemenea, Ji a încurajat alţi oameni să scrie slogane similare în toaletele publice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe