Champions League. FC Barcelona, ca şi calificată în marea finală după 3-0 cu Liverpool

Gruparea barceloneză a dispus la scor de neprezentare de Liverpool, scor 3-0 (1-0), miercuri, în prima manşă a semifinalelor, şi au aproape ca şi asigurată prezenţa în ultimul act a competiţiei continentale.
FC Barcelona - Liverpool 3-0, în prima manşă a semifinalelor UCL.
FC Barcelona - Liverpool 3-0, în prima manşă a semifinalelor UCL. (FC Barcelona/facebook)

FC Barcelona şi-a uşurat cu mult drumul spre un nou sezon excepţional de UEFA Champions League, miercuri seara, când au reuşit, graţie unei evoluţii excepţionale, să câştige duelul cu formaţia engleză FC Liverpool, în primul tur al semifinalelor celei mai iubite competiţii fotbalistice inter-cluburi din Europa.

Gruparea pregătită de tehnicianul spaniol Ernesto Valverde a marcat de trei ori în faţa miilor de suporteri aflaţi pe arena din capitala Cataloniei - Camp Nou, protagoniştii serii fiind Luis Suarez (26), respectiv Lionel Messi (75, 82), care a ajuns în urma celor două reuşite la 12 goluri marcate în această stagiune, fiind astfel foarte aproape de trofeul de golgheter al sezonului - având cu patru mai mult decât polonezul Lewandowski (Bayern München), care a părăsit competiţia, şi cu şase mai mult decât sârbul Dusan Tadic (Ajax), principalul contracandidat.

"A fost o victorie clară. Era mai bine dacă am fi câştigat cu 4-0, însă nu este nici aşa nimic definitiv. Adevărul este că mă bucur pentru meciul foarte bun pe care l-am făcut cu toţii." a declarat starul argentinian la finalul jocului.

Victoria nu a fost uşoară, 'cormoranii' ridicând o mulţime de probleme 'barcelonezilor' pe parcursul timpului regulamentar de joc, rezultatul final fiind decis însă prin câteva sclipiri de geniu, care au făcut până la urmă diferenţa pe tabela de marcaj.

''Sunt fericit pentru modul în care am jucat, de jocul nostru între linii, de faptul că am avut ocazii şi le-am creat multe probleme. Dacă pierzi în deplasare nu este o problemă prea mare, atât timp cât înscrii un gol, dar noi nu am reuşit şi asta face lucrurile mult mai dificile. Mai avem o şansă pentru că e vorba de fotbal, dar şansele noastre erau mult mai mari înaintea meciului din această seară. Nu ne ajută acest rezultat'', a spus antrenorul lui Liverpool, Jürgen Klopp, după meci.

Manşa secundă este programată pe 7 mai, pe Anfield, urmând ca finala să se desfăşoare pe 1 iunie, la Madrid.

Au evoluat echipele:

FC Barcelona: Ter Stegen - Sergi Roberto (Alena, 90 4), Pique, Lenglet, Jordi Alba - Rakitic, Busquets, Arturo Vidal - Messi (căpitan), Luis Suarez (O. Dembélé, 90 3), Coutinho (Nelson Semedo, 60). Antrenor: Ernesto Valverde.

Liverpool: Alisson - Joe Gomez, Matip, van Dijk, Andy Robertson - Wijnaldum (Roberto Firmino, 79), Fabinho, Milner (căpitan; Origi, 85) - Naby Keita (Henderson, 24), Salah - Mané. Antrenor: Jürgen Klopp.

Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport