Cetăţeanul surdo-mut amendat pentru scandare de lozinci şi colegii săi, contestă amenzile. Flashmob la Judecătorie

Mai mulţi cetăţeni au protestat, luni, în faţa Judecătoriei Sector 1, unde au contestat amenzile date de jandarmerie pentru participare la o "contramanifestaţie" în ziua Congresului Extraordinar al PSD.
Flash-mob la Judecătoria Sector 1
Flash-mob la Judecătoria Sector 1 (Andrei Covaci)

Pe treptele Judecătoriei Sector 1 au fost ridicate luni celebrele mânuţe galbene cu însemnul "Toţi pentru Justiţie", în cadrul unui flashmob organizat de cetăţenii veniţi să conteste la instanţă amenzile primite după protestul ce a avut loc la Sala Palatului, în ziua Congresului PSD. Printre cei prezenţi la flashmob s-a aflat şi Ioan Duia, cetăţeanul surdo-mut amendat de Jandarmerie pe motiv că a scandat lozinci.

Per total, astăzi au fost depus 32 de dosare pentru anularea sancţiunii, a declarat pentru Rezistenţa TV Cristian Mihai Dide, unul dintre protestatarii amendaţi, potrivit căruia precedentele sunt în favoarea protestatarilor căci dintre cele 150 de amenzi date anul trecut, circa 75% au fost câştigate la instanţa de fond iar cele care s-au pierdut a fost din cauza procedurii (taxă de timbru nedepusă, neprezentare la apel etc.).

Comentând amenda "anului" - mai exact amenda de 2000 de lei dată lui Ioan Duia, cetăţean surdo-mut, pentru "scandare de lozinci" - Dide a acuzat, pe lângă incompetenţă, şi o problemă de fond în modul în care-şi desfăşoară activitatea jandarmeria.

"Prima problemă e cum s-a aplicat acea sancţiune (surdo-mut), dacă, după 400 de zile de când stăm în Piaţa Victoriei şi suntem filaţi, adică există jandarmerie în civil care urmăreşte activităţile noastre, dacă după 400 de zile jandarmeria nu ştia că dl Duia are deficienţe de auz şi de vorbire, e o problemă de fond, ne facem probleme pentru siguranţa naţională, că jandarmeria nu îşi face treaba", a declarat Dide.

Reamintim că Jandarmeria a distribuit o ploaie de amenzi participanţilor la protestul ce a avut loc la Sala Palatului în ziua Congresului Extraordinar al PSD. Amenzile, în genere în cuantum de 500 de lei, au fost date în principal pentru "participare la contramanifestaţie şi scandări de lozinci împotriva persoanelor care-şi desfăşurau legal activitatea la Congresul PSD". O persoană care, pe lângă scandări de lozinci, a mai şi afişat mesajul scris Liviu Dragnea reales la al XIV-lea congres, s-a ales cu o amendă dublă, 1000 de lei. Culmea, un cetăţean surdomut, Ioan Duia, acuză că fost şi el amendat tot pentru scandare de lozinci, cu suma de 2000 de lei.

Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne