Cererea de redeschidere a dosarului 10 August, amânată. Curtea de Apel şi-a declinat competenţa

Ionuţ Sindile (Şeful Jandarmeriei);
Ionuţ Sindile (Şeful Jandarmeriei); (Florin Chirila/Epoch Times)

UPDATE: Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea şefilor Jandarmeriei ca dosarul 10 august să fie trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

* * *

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat, luni, o decizie pe tema cererii DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei implicaţi în dosarul „10 august”, relatează Hotnews.

De asemenea, a fost respinsă cererea de recuzare a judecătoarei Ruxandra Grecu formulată de foştii şefi ai Jandarmeriei. Pe de altă parte, după ce cererea de recuzare le-a fost respinsă, foştii şefi ai Jandarmeriei au invocat necompetenţa Curţii de Apel Bucureşti şi au cerut mutarea cauzei la Tribunalul Bucureşti. Instanţa a rămas în pronunţare şi procesul a fost suspendat.

Reamintim că aceasta nu este prima amânare. Săptămâna trecută, CAB a amânat pentru astăzi discutarea acestei cereri. Conform deciziei instanţei, şefii Jandarmeriei implicaţi în acest caz vor fi citaţi să se prezinte la proces.

Dacă magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti va aproba ordonanţa DIICOT, se va redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Cei patru vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.