Cercetătorii au descoperit o nouă familie de ”plante care mănâncă metal”

Rinorea Niccolifera.
Rinorea Niccolifera. (Dr. Edwino S. Fernando)

Oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii Los Banos, din Filipine, au descoperit o nouă familie de plante cu un stil de viaţă neobişnuit.

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul PhytoKeys, noua specie are abilităţi remarcabile de a absorbi cantităţi foarte mari de nichel prin frunze, din acest motiv fiind denumită ”Rinorea Niccolifera”.

Practic, plantele din această specie se hrănesc cu nichel, acumulând până la 18.000 ppm de metal în frunzele sale fără se se otrăvească, a declarat profesorul Edwino Fernando, cercetătorul care a condus studiul asupra plantelor, numite de cercetători şi plante acumulatoare.

Cantitatea de metal conţinută de Rinorea Niccolifera este de o sută până la o mie de ori mai mare decât cea din restul plantelor, spun cercetătorii.

Hiperacumularea de nichel este un fenomen extrem de rar întâlnit în lumea plantelor.

Aproximativ 0,5% până la 1% din plantele care trăiesc în solurile bogate în nichel au o astfel de abilitate. Dintre toate speciile de plante vasculare analizate pe Terra, adică aproape 300.000 de specii, numai 450 din ele deţin această trăsătură deosebită.

”Plantele hiperacumulatoare au un potenţial deosebit pentru dezvoltarea tehnologiilor verzi, precum fitoremedierea şi fitoextracţia”, explică doctorul Augustine Doronila din cadrul Şcolii de Chimie din Melbourne.

Fitoremedierea este procesul în care se folosesc plante hiperacumulatoare pentru a extrage metalele grele din solurile contaminate.

Fitoextracţia este procesul prin care plantele hiperacumulatoare se cresc şi se recoltează cu scopul de a recupera metalele importante din solurile bogate în metale.

Noile specii au fost descoperite în zona vestică a insulei Luzon din Filipine, cunoscută pentru solul bogat în metale grele, conform profesorului Marilyn Quimado.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură