Cercetător român descoperă originea vieţii umane în adâncurile universului

Cei doi ochi sunt în centrul unor galaxii NGC 2207 şi IC 2163, care formează o mască - constelaţia Canis Major, la peste 140 milioane de ani lumină
Cei doi ochi sunt în centrul unor galaxii NGC 2207 şi IC 2163, care formează o mască - constelaţia Canis Major, la peste 140 milioane de ani lumină (NASA / JPL-Caltech / STScI / Vassar)

În compoziţia spaţiului dintre roiurile de galaxii Perseus, s-au descoperit cu ajutorului unui satelit de ultimă oră, elemente chimice identice cu o mică parte din fierul conţinut de celulele roşii, explică Aurora Simionescu, cercetătoare în cadrul Agenţiei Spaţiale Japoneze.

Cercetătoarea româncă, fostă bursieră la Stanford şi angajată a NASA, a descoperit în timp ce studia roiul de galaxii Perseus, că gazul fierbinte dintre acestea, în care s-a găsit fierul, delimitează într-un mod organizat structura pe care galaxiile o asumă.

Rezultatele echipei de cercetători arătau că fierul se găseşte uniform repartizat între galaxii, ceea ce înseamnă că acesta exista acolo înainte ca Perseus să prindă formă.

”Faptul că fierul a fost atât de bine amestecat în perioada vieţii universului înseamnă că o parte din fierul de pe Pământ, o mică parte din fierul din celulele noastre roşii, ar putea să fi venit literalmente dintr-o altă galaxie, de foarte, foarte departe. Suntem mai bătrâni decât credem – sau cel puţin fierul din sângele nostru este mai în vârstă, format în galaxii aflate la milioane de ani-lumină, cu miliarde de ani în urmă”, explică Aurora Simionescu.

Fierul conţinut în mijlocul universului cu miliarde de ani în urmă, conform cercetărilor, este parte componentă integrată a roiului de galaxii şi le delimitează într-un mod bine definit pe acestea.

Studiată şi documentată din timpuri străvechi, mişcarea de rotaţie a galaxiilor formează un circuit bine delimitat, încadrată într-un spaţiu de timp aproximativ şi care se desfăşoară ciclic.

“Combinaţia acestor fenomene cosmice (supernovele şi găurile negre) au acţionat ca o lingură care a ridicat fierul din galaxii şi l-au amestecat cu gazul intergalactic”, mai explică Aurora Simionescu

Prin o multitudine de reacţii chimice, fierul împreună cu magneţii de mărime microscopică deplasează sângele într-un circuit complet prin organism care porneşte şi se încheie la inimă.

Aceste două teorii recunoscute de ştiinţa modernă, vin într-o concordanţă totală cu ideea ce stă la baza medicinei tradiţionale chineze, care susţinea încă din timpuri străvechi că organismul uman este un mic univers. În mai multe tratate de medicină tradiţională chineză, sunt precizate exerciţii precum micul circuit celest, care ar transporta prin corpul uman elemente microscopice, pentru a ajuta transformarea organismului.

Multe dintre elementele chimice existente în corpul uman au luat naştere în spaţiul cosmic şi au fost transportate în spaţiul cosmic, prin explozii stelare, numite supernove, explică oamenii de ştiinţă.

Conform studiilor ştiinţifice, elementele chimice esenţiale pentru viaţă au luat naştere cu 10 miliarde de ani în urmă, în perioada de început a universului şi au fost răspândite în întregul univers de numeroasele explozii de supernove cât şi de activitatea găurilor negre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură