Cele mai parfumate flori de grădină

Petunia
Petunia (Wikipedia)

Dincolo de efectul decorativ al florilor, parfumul acestora este cel care le recomandă pentru grădinile noastre. Deşi există multe flori parfumate, cele de mai jos sunt printre cele mai spectaculoase, fiind preferate de majoritatea celor care îşi amenajează o gradină.

Cele mai parfumate flori de grădină. Petunia

Petunia este una dintre cele mai populare şi îndrăgite flori pentru decor. În nenumărate culori, precum alb, galben, roz, roşu, albastru sau violet, floarea de petunie este şi una dintre cele mai parfumate flori. Are un parfum dulce foarte puternic şi nu este deloc complicat de întreţinut. Rezistă şi la condiţii meteo mai dificile, fiind ideală şi pentru grădină, dar şi pentru parcuri.

Cele mai parfumate flori de grădină. Bujorul

Bujorul este o plantă perenă, foarte iubită datorită frumuseţii florilor şi parfumului lor specific, chiar dacă le putem admira pentru scurt timp în gradină. Bujorul este o plantă rezistentă atât în iernile geroase cât şi în verile secetoase şi cu o viaţă îndelungată, însă înfloreşte primăvara târziu până la începutul verii.

Cele mai parfumate flori de grădină. Lavanda

Lavanda, cunoscută şi sub numele de levănţică, are un parfum relaxant şi este folosită în mai multe scopuri. Parfumul plantei este utilizat în aromoterapie, în cosmetice, iar extractele de levănţică se pot consuma sub formă de pilule homeopate, tincturi sau diferite siropuri, având un efect calmant, liniştitor. Este foarte des folosită sub formă uscată, pentru a parfuma locuinţa şi hainele din dulap. În plus, parfumul ei specific, plăcut pentru oameni, este considerat respingător de către insecte, motiv pentru care planta protejează şi împotriva moliilor.

Cele mai parfumate flori de grădină. Frezia

Freziile sunt minunate flori de primăvară, cu un miros superb. Freziile sunt flori perene, care cresc din tuberobulbi mici de aproximativ 1-2,5 cm în diametru, piriformi protejaţi de câteva învelişuri pergamentoase, iar de la baza lor se formează rădăcinile. Frunzele sunt verzi, lungi şi lanciolate, şi aspre la pipăit iar florile sunt de culoare albă, galbenă sau portocalie, roşie sau rozciclamen.

Culoarea verde deschis şi proeminentă a frunzelor, odihneşte sufletul oamenilor după o zi de muncă foarte bogată în evenimente cotidiene iar culoarea roşie, galbenă, oranj şi portocalie a florilor, cât şi mirosul lor parfumat aduce pentru o clipă zâmbetul pe buzele noastre făcându-ne să fim mai fericiţi şi mai liniştiţi.

Cele mai parfumate flori de grădină. Trandafirul

Trandafirul este una dintre cele mai frumoase flori, cu un parfum foarte plăcut, elegant. Este o plantă rezistentă, dar are nevoie şi de o îngrijire atentă. Există multe specii de trandafir, de aceea poţi alege, în funcţie de preferinţe, bolte sau tufe pentru decorarea grădinii.

Cele mai parfumate flori de grădină. Regina nopţii

Regina nopţii este o floare care, aşa cum spune şi numele ei, înfloreşte doar noaptea. Prin urmare, mirosul ei plăcut, puternic, se va simţi doar după căderea serii. Ideal este să fie plantată în grădină chiar în dreptul unei ferestre, pentru ca parfumul ei să se poată răspândi şi în încăpere.

Cele mai parfumate flori de grădină. Lăcrămioare

Lăcrămioarele sunt printre cele mai frumoase flori din lume. Mici şi foarte plăpânde, ele au un parfum plăcut, care seamănă puţin cu al liliacului. Aroma lor este folosită deseori în diferite cosmetice sau parfumuri. Lăcrămioarele pot fi plantate în grădină, dar şi în casă sau pe balcon, în ghiveci.

Cele mai parfumate flori de grădină. Crinul

Se ştie că parfumul crinilor este atât de puternic încât nu se recomandă să fie ţinuţi într-o încăpere în care se doarme. Pe lângă parfumul puternic şi elegant, crinii oferă un adevărat spectacol prin aspectul lor impecabil. Există specii diferite de crini, deci puteţi alege pentru grădina dumneavoastră un crin care să înflorească vara sau cei care înfloresc toamna.

Cele mai parfumate flori de grădină. Liliacul

Florile de liliac apar primăvara şi marchează numeroase sărbători din această perioadă. Pe lângă parfumul frumos şi discret, liliacul este un arbust care nu necesită îngrijiri speciale. Acesta oferă o cantitate foarte mare de flori, ocupând un spaţiu minim. De asemenea, florile sunt ideale pentru decorarea casei sau pentru compunerea unor buchete impresionante alături de alte flori de sezon.

Cele mai parfumate flori de grădină. Tuberoze

Tuberozele se cultivă în grădini în zonele însorite şi aerisite, ferite de vânturi puternice. Înfloresc în luna august, dispuse în vârful unei tulpini înalte de aproximativ un metru. Sunt atractive atât prin forma şi culoarea florilor, cât mai ales prin parfumul lor care este mai intens după căderea serii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură