Cel mai lung tunel din lume este inaugurat în Elveţia

Elveţia a inaugurat miercuri cu mult fast Tunelul Gotthard Base, cel mai lung din lume şi săpat la cea mai mare adâncime. Lideri din Franţa, Italia şi Germania au participat la ceremonia de deschidere.
Tunelul Gotthard Base.
Tunelul Gotthard Base. (Captură Foto)

La ceremonia de inaugurare de miercuri, preşedintele elveţian Johann Schneider-Ammann a descris cel mai lung tunel din lume ca ceva întâlnit doar “o dată într-un secol”,

“Realizările epice încă sunt posibile în Elveţia şi Europa”, a adăugat el, înainte ca primele două trenuri să pătrundă în pasajul subteran lung de 57 de km.

Aproximativ 600 de artişti au participat la ceremonia de deschidere, fiind prezenţi clovni, acrobaţi, actori mascaţi, trupe muzicale. În plus, guvernul a organizat o loterie şi a oferit unui număr de 500 de persoane bilete de tren pentru călătoria inaugurală.

Printre pasageri s-au aflat cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi premierul italian Matteo Renzi.

Merkel a lăudat munca inginerilor elveţieni şi a declarat că tunelul este un simbol al conexiunii dintre cetăţenii Europei. “Avem multe discuţii în zona Schengen – şi din cauza refugiaţilor – în privinţa modului în care putem păstra libertatea de mişcare în interiorul Europei”, a declarat cancelarul.

Tunelul “va conecta oamenii şi culturile şi va întări legăturile. Cred că acest lucru este minunat”, a adăugat ea.

Cucerirea Alpilor

Tunelul Gotthard Base a depăşit câteva recorduri – nu este doar cel mai lung tunel din lume, ci este şi construit la cea mai mare adâncime, depăşind 2,3 km sub vârful unui munte. Adâncimea este comparabilă cu unele dintre cele mai adânci mine de pe Pământ, iar temperatura poate ajunge la 46 de grade Celsius în interior.

În timpul celor 17 ani de construcţie, muncitorii au deplasat peste 28 milioane de tone de rocă din interiorul masivului montan. Tunelul a fost finalizat cu un an înaintea datei stabilite iniţial, cu un buget de 12,2 miliarde de franci elveţieni (11 miliarde de euro).

“Tunelul face parte din identitatea elveţiană”, a declarat directorul transporturilor elveţiene Peter Fueglistaler. “Pentru noi, cucerirea Alpilor este precum explorarea oceanelor de către olandezi”.

Scurtătură pe cuprinsul Europei

Proiectul a primit sprijin financiar şi ingineri din partea Uniunii Europene, în condiţiile în care tunelul ce străpunge Alpii Elveţieni va facilita în mod semnificativ circulaţia feroviară pe cuprinsul Europei. Tunelul este apreciat pentru impactul ecologic – calea ferată îmbunătăţită ar trebui să scoată din circulaţie aproximativ 600.000 de camioane în fiecare an, mărfurile fiind încărcate în schimb în vagoanele trenurilor.

Germania a investit deja 2 miliarde de euro pentru a extinde calea ferată din valea Rinului, urmând să amplifice traficul de mărfuri prin noul tunel.

Autorităţile elveţiene intenţionează să desfăşoare alte 3.000 de teste suplimentare la noul tunel înainte de a-l deschide traficului în luna decembrie a acestui an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe