Cealaltă faţă a României. Şcoală înţepenită în veacul toaletei din fundul grădinii

Nu toţi copiii României butonează tablete şi telefoane inteligente. În anul de graţie 2017, în ţara noastră există încă elevi care învaţă carte în şcoli cu toalete în curte şi nu au nici măcar posibilitatea de a se spăla pe mâini.
Toaleta postului de Poliţie din Gruiu
Toaleta postului de Poliţie din Gruiu (Diamantul)

În timp ce, de-a lungul vremii, miniştrii au tot vorbit despre dotarea elevilor cu tablete, manuale digitale etc., în România încă există şcoli încremenite parcă în evul mediu. Astfel, şcolarii şi preşcolarii din comuna gorjeană Alimpeşti merg încă la o toaletă în fundul curţii, fără electricitate şi fără apă curentă. Reprezentanţii Primăriei susţin că au început construirea unor grupuri sanitare moderne, însă nu au bani pentru finalizarea lucrărilor, relatează Mediafax.

”Investiţiile le-am făcut din bugetul local, toate sunt scumpe, bani nu prea sunt. Am luat materiale, costă în jur de 2.000-3.000 de lei. Nu ne-am permis până acum, cu banii e foarte dificil", a spus Daniel Floarea, primarul comunei Alimpeşti.

Pe de altă parte, unul dintre consilierii locali susţine că banii sunt direcţionaţi către servicii inutile.

"Caută copiii beţe prin curte când merg la toaletă ca să împingă hârtia cu beţele. Este strigător la cer ceea ce se întâmplă! În comuna aceasta doar s-au furat bani. Nu s-a făcut nimic pentru oameni. 250 de milioane plătim pe lună pentru nişte oameni care nu mişcă un pai în comună, avem doi angajaţi la Centrul de Turism, în condiţiile în care nu avem niciun obiectiv turistic în comună. Mereu merg pe la şcoli şi nu fac absolut nimic, decât acolo unde se pot fura bani. Părinţilor le e frică să vorbească pentru că mai au nevoie de un act, ceva de la Primărie şi nu îi serveşte. Păcat de comuna aceasta!", a declarat, corespondentului Mediafax, Leonida Belgher, consilier local PMP.

Din nefericire, şcoala din Alimpeşti nu este un caz singular. Cu câteva zi înainte de începerea noului an şcolar, numeroase unităţi de învăţământ au primit notificări negative sau au rămas fără autorizaţie sanitară după ce controalele au descoperit nereguli. Multe şcoli nu au sursă proprie de apă potabilă sau au apă ce nu respectă parametrii de potabilitate, multe clădiri au componente de construcţii deteriorate, precum: faţade, tavane prin care plouă, pereţi interiori şi acoperişuri.

Unele şcoli au toaletele necorespunzătoare, deteriorate, sau au un număr insuficient de WC-uri, cabinele WC pentru elevi nu sunt sperate pe sexe, iar unele unităţi de învăţământ nu au nici măcar un grup sanitar destinat exclusiv personalului didactic.

Alte unităţi de învăţământ nu au sistem de canalizare sau au unul necorespunzător, nu au platforme betonate pentru colectarea reziduurilor solide etc.

Articolul integral poate fi citit aici