Ce vă urăm noi de pluguşor

Florile Udumbara pe un ac de pin. Fotografie prin microscop.
Florile Udumbara pe un ac de pin. Fotografie prin microscop. (Mr. Li of Malacca, Malaysia.)

A mai trecut un an… Un an care a vestit schimbări mari, un an surprinzător şi grăbit, care a adus cu sine uriaşe mişcări tectonice, vestind altele, mai mari, subterane sau la vedere - în toată lumea!

Pentru noi în România - poate cel mai important - a şocat pentru o clipă Putregaiul, aducând redeşteptarea demnităţii noastre, în cel de-al doisprezecelea scrutin electoral. Cea mai bună schimbare dintre toate - căci fără demnitate, fără Lege, fără Istorie, fără inimă şi valori, nu suntem oameni, ci mai răi decât animalele!

Urările noastre pentru 2015 se adresează în primul rând eroilor. Celor neştiuţi care trudesc şi gândesc spre binele celorlalţi. Celor care sacrifică şi dau în brânci, în anonimat sau la lumina zilei, pentru ca oamenii de pretutindeni să aibă un viitor niţel mai bun, pentru ca ceilalţi să treacă cu bine furtunile care stau să izbucnească. Le urăm să aibă puterea şi resursele să-şi ducă sacrificiile la capăt, să nu se lase dezamăgiţi, amuţiţi, păcăliţi şi să nu-şi abandoneze idealurile în faţa greutăţilor!

Celor mulţi. Celor înşelaţi, umiliţi şi sărăciţi, ţinuţi în sclavie – fie ea materială sau morală – le urăm să deosebească mai bine adevărul de minciună. Să înţeleagă cine le sunt prietenii, cine le sunt duşmanii. Să apere Adevărul, Binele şi Frumosul. Să fie toleranţi şi să preţuiască virtutea. Să pedepsească Răul, Distrugerea, în multele sale forme. Să nu se lase înşelaţi de falşi profeţi. Să se gândească mai mult la cei de lângă ei şi mai puţin la sine. Să fie mai puţin apatici. Mai puţin leneşi. Mai puţin ignoranţi. Mai puţin emotivi. Să creadă în Bine şi Adevăr, să le caute în tot şi în toate, şi să le apere mereu.

Cât despre hoţii, trădătorii, siluitorii neamului românesc, neamurilor de pretutindeni... aşa mulţi cum sunt în zilele noastre…

Credem că orice fiinţă este, până la urmă, o sumă a suferinţelor istoriei prin care a trecut. Împăraţi, călugări, hoţi, trădători şi criminali, cu toţii ştim ce este suferinţa, ce este Binele sau Răul. Cu toţii vom suferi consecinţele acţiunilor noastre. "Culegi ce ai semănat". Aşa că celor care sprijină Răul le urăm să aibă puterea să aleagă Viaţa, nu Neantul. Să poată să iasă din iluzia care-i pierde, să se dea un pas înapoi, să reuşească să găsească o portiţă pentru a opri prăpădul pe care-l cauzează pentru ei înşişi şi ceilalţi din jur.

Tuturor va urăm să stăm împreună pe latura însorită a Istoriei, să fim sinceri, oneşti, binevoitori, să putem trece peste suferinţele care ne sunt date, pentru a ne putea bucura împreună de un viitor mai bun. Oricine are mai întâi nevoie de un viitor. Să-l apărăm cu onestitate, bunătate, toleranţă.

La mulţi ani!