CCR, acuzată că a blocat printr-un artificiu cel mai mare proiect civic de reformă electorală din istoria României

Valer Dorneanu
Valer Dorneanu (Mihut Savu / Epoch Times)

Uniunea Salvaţi România a anunţat, marţi, că va transpune într-un proiect de lege depus în Parlament prevederile cuprinse în iniţiativa civică "Oameni noi în politică", care a fost blocată la Curtea Constituţională.

Motivarea deciziei CCR de invalidare a iniţiativei "Oameni noi în politică" arată, în viziunea USR, că cel mai mare proiect civic de reformă electorală din istoria României a fost blocat, pe de o parte, de reaua-credinţă a primarilor sau de incompetenţa unor funcţionari din primării, iar pe de altă parte, de judecătorii CCR, care şi-au arogat, peste lege, atribuţia de reatestare a semnăturilor.

Potrivit partidului condus de Dan Barna, motivele invocate de CCR pentru invalidarea unor semnături ţin exclusiv de primării, de la lipsa unor ştampile pe listele cu semnături la absenţa unor informaţii despre persoanele care au atestat semnăturile la primării. Cu alte cuvinte, iniţiativa civică "Oameni noi în politică" a fost blocată de Curtea Constituţională printr-un simplu artificiu, fără ca judecătorii CCR să se pronunţe pe fondul propunerilor.

"Încă de la început, Uniunea Salvaţi România a promis că se va lupta pentru primenirea clasei politice şi pentru ca românii să poată alege cu adevărat pe cei care consideră ei că îi reprezintă mai bine. Unele prevederi din iniţiativa ′Oameni noi în politică‵ au fost deja transpuse în proiecte de lege, altele vor fi preluate în perioada următoare şi parlamentarii USR vor face totul pentru ca noile reguli să se aplice de la următoarele alegeri locale şi parlamentare. Lansăm, în acest sens, un apel către celelalte partide parlamentare să sprijine acest demers, susţinut de 27 de organizaţii civice şi peste 140.000 de români cu drept de vot", a declarat Dan Barna.

USR consideră că România are nevoie de o reformă profundă a legislaţiei electorale pentru simplificarea accesului cetăţenilor competenţi în politică şi va depune toate eforturile pentru ca românii să poată vota mai uşor şi să poată alege dintr-o paletă mai largă de opţiuni.

Una dintre prevederile cuprinse în iniţiativa "Oameni noi în politică", alegerea primarilor în două tururi de scrutin, face deja subiectul unui proiect de lege, depus la începutul lunii mai şi iniţiat de deputatul USR Tudor Benga şi senatorii USR Florina Presadă, Radu Mihail şi Nicu Fălcoi, membri ai Departamentului de reformă electorală al USR. Proiectul a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social şi se află în dezbaterea comisiilor de specialitate de la Senat.

O altă prevedere referitoare la creşterea numărului de parlamentari care să-i reprezinte pe românii din Diaspora a fost, de asemenea, inclusă într-un proiect de lege iniţiat de USR. Este vorba de proiectul potrivit căruia Diaspora ar urma să fie reprezentată de 4 senatori şi 10 deputaţi (în loc de 2 senatori şi 4 deputaţi, cum este în prezent). Iniţiativa a fost respinsă în Senat de majoritatea PSD-ALDE, iar acum este blocată în Camera Deputaţilor.

USR a depus, totodată, un proiect de lege de reducere a numărului de semnături necesare pentru înscrierea unei candidaturi la funcţia de primar sau de consilier local ori judeţean (de la 1% din numărul celor înscrişi în registrul electoral la 0,5% din numărul voturilor valabil exprimate în circumscripţie la ultimele alegeri locale), precum şi de eliminare a pragului electoral şi înlocuire cu un "prag natural" (pragul electoral de circumscripţie).

Similar, pentru alegerile parlamentare, USR a depus un proiect de lege pentru scăderea pragului electoral de la 5% la 3% şi pentru scăderea numărului semnăturilor necesare pentru depunerea candidaturilor. Şi acest proiect este blocat de majoritatea PSD-ALDE de mai bine de un an la Camera Deputaţilor.