CCR a decis: Controversata OUG 45 privind organizarea alegerilor prezidenţiale este constituţională

Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)

Surse oficiale au declarat marţi, pentru Mediafax, că judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizarea făcută de PNL privind ordonanţa de urgenţă 45/2014 care modifică legea de organizare a alegerilor prezidenţiale.

La 21 august, Curtea de Apel dădea curs solicitării depuse în numele liberalilor de preşedintele PNL, Klaus Iohannis, referitoare la sesizarea CCR privind ordonanţa de urgenţă care modifică legea de organizare a alegerilor prezidenţiale.

La începutul lunii iunie, Iohannis dădea în judecată, în numele PNL, Guvernul Ponta şi cerea anularea Ordonanţei de urgenţă 45 care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale, arătând că aceste modificări ar duce la o fraudă electorală masivă, favorizând votul multiplu.

"Nu poate Guvernul, cu un candidat la preşedinţie, cu puţine zile înainte de alegeri, să modifice legislaţia care se referă la aceste alegeri. Victor Ponta, prin instrumentele guvernamentale şi-ar crea un avantaj competiţional şi acest lucru îl considerăm, nu numai noi, ci şi Comisia de la Veneţia, inacceptabil. Am formulat astfel o solicitare de chemare în judecată a Guvernului, în care am invocat excepţia de neconstituţionalitate şi credem că instanţa va trimite la Curtea Constituţională ordonanţa, de unde vom avea un răspuns tranşant", declarat la vremea respectivă Klaus Iohannis.

Iohannis argumenta că ordonanţa va schimba un articol din lege, introducând posibilitatea de a se vota oriunde în ţară, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, ceea ce încurajează votul multiplu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne