Cazul şocant al unei poliţiste infiltrate într-o reţea de traficanţi de carne vie, trădată de colegi

.
. (Getty Images)

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a expus, joi, pe Facebook, cazul unei tinere poliţiste care, după ce reuşeşte să deconspire o reţea de traficanţi de persoane infiltrându-se în rândurile acesteia, a fost ameninţată şi somată să se retragă din activitate.

“Poliţistă, tânără, infiltrată într-o reţea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înţeles). Se decide să dea examen la Academia de poliţie, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotărâtă să se dedice destructurării traficului de minore. Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă reţea la nivelul judeţului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii reţelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma maşinii. Se uită pe geam. Pe maşină - o coroană funerară. În cutia poştală, mesaj: Renunţă acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău”, a scris deputatul liberal.

Problema este că, potrivit poliţistei, doar câteva persoane ştiau că e infiltrată. Extrem de puţine. Concluzia a fost aceea că trebuie să se ferească nu numai de traficanţi, ci şi de propriii colegi, corupţia sistemului pătrunzând adânc şi în rândul poliţiei.

„Doar câteva persoane ştiau că e infiltrată. Extrem de puţine. La fel de puţine ştiau unde locuieşte. Şi totuşi, la câteva ore după ce respectivii sunt reţinuţi, este ameninţată. A renunţat şi s-a retras. Şi-a dat seama că nu de traficanţi trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi. Am ascultat şi am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, a subliniat Săftoiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne