Cazul Burnei. Sechestru pe conturile medicului

Ajuns în arest la domiciliu după ce a fost acuzat că a nenorocit mai mulţi copii prin operaţii experimentale şi că a luat bani de la părinţii pacienţilor, doctorul Burnei s-a ales şi cu sechestru pe conturi.
Justiţia
Justiţia (Captură web)

Procurorii Parchetului Capitalei au instituit sechestru asupra conturilor deţinute de medicul Gheorghe Burnei de la Spitalul "Marie Curie", în dosarul în care acesta este suspectat de luare de mită şi efectuare de operaţii experimentale pe copii, relatează Agerpres.

Procurorii au pus sechestru şi pe sumele de bani ridicate la percheziţiile efectuate în biroul medicului, respectiv 13.343 lei, 5.015 euro şi 750 de dolari.

Reamintim că ortopedul Gheorghe Burnei a ajuns în centrul unui uriaş scandal după ce jurnalista Luiza Vasiliu a arătat, într-un articol publicat în Casa Jurnalistului, că medicul a experimentat implanturi neomologate în cazul mai multor copii. Semnatara articolului, Luiza Vasiliu, relatează cum cunoscutul ortoped a experimentat un implant neomologat pe o fetiţă care şchiopăta. Ulterior, după 11 operaţii, fetiţa, devenită între timp domnişoară, de-abia se mai poate ridica din pat.

În urma unei investigaţii ce a durat un an, jurnalista a constatat că „doctorul Burnei a ales de multe ori, în locul intervenţiilor sigure, inovaţii medicale în urma cărora au murit copii şi nenumărate vieţi au fost distruse”. Articolul poate fi citit aici

Ulterior apariţiei acestui articol, la spitalul Marie Curie au avut loc percheziţii, oamenii legii descoperind zeci de plicuri cu bani ce ar fi fost primite drept mită de doctor, oase de copil mic în congelatorul unui frigider în care angajaţii îşi ţineau mâncarea, iar cercetările au relevat că doctorul le implantase micuţilor săi pacienţi proteze neomologate, oase de vită fierte şi chiar fragmente de filtre de tanc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne