Cătălin Predoiu: "Vom face Crăciunul împreună la Cotroceni"

Cătălin  Predoiu
Cătălin Predoiu (Epoch Times România)

"Vom face Crăciunul împreună la Cotroceni", le-a promis sâmbătă, Cătălin Predoiu delegaţilor la Convenţia naţională a PDL în cadrul căreia a fost aprobată fuziunea cu PNL.

"Mi-am asumat acest proiect prezidenţial, vă asigur că voi continua să lupt până la capăt pentru victoria noastră. Nu voi face niciun pas înapoi, voi lupta să fiţi mândri de mine. Vom alege cea mai bună soluţie pentru partid, fie eu, fie domnul Iohannis. Vreau să vă promit că, indiferent cum, în ce formă, cât de greu îmi va fi sau nu, mă veţi avea alături şi împreună vom face Crăciunul la Cotroceni", a afirmat prezidenţiabilul PDL, Cătălin Predoiu, preluat de Mediafax.

Predoiu a mai 'promis' că România nu va aparţine PSD şi lui Victor Ponta: "Peste crezul nostru nu o să vină o mână de pesedişti tineri care cred că a copia e totuna cu a munci" l-a persiflat Predoiu pe premier.

Declaraţiile prezidenţiabilului PDL au prefigurat Congresul comun al democrat-liberalilor şi PNL, congres în care reprezentaţii celor două partide au votat fuziunea celor două partide şi noul statut.

În ceea ce priveşte alegerile pentru Cotroceni, PNL-ul va intra în sondaje cu propriul său candidat, Klaus Iohannis care şi el vizează o iarnă la Cotroceni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne