Cartel Alfa: "se doreşte aservirea poliţiştilor la interesele administraţiei locale"

Poliţişti
Poliţişti (Epoch Times România)

Sindicatul Poliţiştilor ameninţă cu proteste în cazul în care va fi aplicată propunerea vicepremierului Liviu Dragnea de trecere a unor structuri ale Poliţiei Române în subordinea autorităţilor locale, se arată într-un comunicat remis marţi de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa".

În 26 septembrie 2011, la solicitarea Guvernului condus de Emil Boc, Consiliul suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a aprobat trecerea structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Române, în subordinea autorităţilor locale, însă hotărârea a fost anulată când USL a venit la putere în 2012. Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut în iunie primarilor analizarea posibilitatea preluării de către autorităţile locale ale unor structuri ale Poliţiei Române, respectiv ordine publică şi siguranţă rutieră, a afirmat "Cartel Alfa".

"Faţă de această analiză, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a solicitat, în scris, o întâlnire cu vicepremierul Liviu Dragnea, solicitare la care acesta nu a dat curs. Astfel, denunţăm public modul în care domnul Liviu Dragnea înţelege să promoveze acte normative, fără o analiză transparentă, cu date concrete, despre activitatea Poliţiei Române, care să conducă la oportunitatea trecerii serviciile oferite de Poliţia Română, în structura ei actuală, către autorităţile locale. Trebuie să se aibă în vedere toate efectele care ar putea fi generate asupra poliţiştilor, inclusiv asupra siguranţei cetăţeanului", reiese din comunicatul citat.

"Cartel Alfa" subliniază că SNPPC nu susţine această propunere cum nu a susţinut-o nici în 2011 pentru că se doreşte încercarea de aservire a poliţiştilor la interesele politice ale administraţiei locale, nicidecum eficientizarea activităţii sau reducerea cheltuielilor.

"Considerăm că Poliţia Locală trebuie să funcţioneze aşa cum este în prezent, conform Legii nr. 155/2010. Pe fondul nemulţumirilor deja existente în rândul poliţiştilor privind neacordarea drepturilor restante şi nerespectarea drepturilor legale actuale, demersul domnului Liviu Dragnea nu face decât să accentueze starea de tensiune în rândurile poliţiştilor, care vor duce chiar la un blocaj instituţional", se mai precizează în comunicat.

Liviu Dragnea le-a răspuns poliţiştilor în cadrul unei conferinţe de presă: ”Le sugerez să facă aceste proteste când discutăm de un proiect de act normativ, nu de o propunere. Nu mi se pară normal că la fiecare propunere lumea să intre în panică” şi să înceapă protesteze.

România este în ultima vreme scena unor proteste de amploare, iar aici amintim, printre altele, de manifestaţiile împotriva proiectului de exploatare minieră pe baza de cianuri de la Roşia Montană, cele împotriva gazelor de şist, protestele doctorilor, ale celor din domeniul transporturilor, sau ale persoanelor care sunt contra eutanasierii câinilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne