Carmen Dan: O OUG pe Codurile Penale este necesară şi nu reprezintă un lucru rău

Adoptarea unei OUG pe Codurile Penale este o decizie politică iar un astfel de demers este necesar, susţine Carmen Dan, care dă asigurări că va fi luată "cea mai corectă decizie."
Carmen Dan (Ministrul Afacerilor Interne);
Carmen Dan (Ministrul Afacerilor Interne); (Florin Chirilă/Epoch Times)

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a susţinut, vineri, că o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale este una necesară şi nu reprezintă un lucru rău, relatează Mediafax. Pe de altă parte, ministrul a precizat că decizia unei viitoare Ordonanţe este una politică.

„Aşa cum ştiţi, a fost o decizie politică, o decizie care la momentul acela, aşa cum a anunţat şi prim-ministrul României, a fost asumată de Guvern. Vom vedea în continuare, tehnic, dacă vom putea merge mai departe pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Eu cred că este necesar şi cred că o Ordonanţă de Urgenţă pe articolele care au fost declarate constituţionale nu e un lucru rău. Sunt în lucru la tehnicieni şi vă asigur că va fi luată cea mai corectă decizie”, a declarat, vineri, Carmen Dan, citată de Mediafax.

În ceea ce priveşte eventualitatea adoptării unei OUG pentru amnistie şi graţiere înainte de Anul Nou, Carmen Dan a susţinut că nu s-a discutat despre subiect.

Declaraţiile ministrului de Interne sunt făcute în contextul în care în ultima şedinţă CEx al PSD liderii partidului au votat în unanimitate ca Guvernul să poată da ordonanţe de urgenţă de modificare a Codurilor Penale pentru ca articolele declarate constituţionale să intre în vigoare.

Mai amintim în context că la scurt timp după această informaţie, Consiliul UE a transmis Guvernului un mesaj fără echivoc prin care îndeamnă să se elimine sursele de preocupare şi să adopte recomandările formulate, inclusiv cele ale Comisiei de la Veneţia şi ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO).