Carla's Dream opreşte un concert după ce oamenii leşină în sală: „Vom sesiza toate organele competente”

Revoltaţi de modul în care a fost (dez)organizat concertul din Piatra Neamţ, membrii Carla's Dream face apel la fanii din Piatra Neamţ să se solidarizeze, pentru ca tragedii precum cele din Colectiv să nu mai aibă loc.
Carla's Dream
Carla's Dream (Facebook. The Storyalist)

Membrii formaţiei Carla's Dream au oprit concertul pe care-l susţineau la Piatra Neamţ pentru a preîntâmpina o tragedie de genul celei întâmplate în Colectiv. Decizia a fost luată după ce la evenimentul organizat într-un mall oamenii au început să leşine.

Mai mult, membrii formaţiei anunţă că vor sesiza organele în drept, acuzând organizarea deficitară a concertului. Pe lângă organizatori, membrii formaţiei îşi exprimă nemulţumirea că reprezentanţii ISU Neamţ nu au intervenit pentru a opri concertul pe care îl susţineau, chiar dacă oamenii au început să leşine din cauza căldurii insuportabile, relatează stiripesurse.

De asemenea, membrii Carla's Dream le mai transmit fanilor că vor lua măsuri pentru ca o nouă tragedie precum cea din Colectiv să nu se repete şi îi îndeamnă "să ia atitudine":

„Oraşul a rămas cum a fost. Dar voi, cei din oraş, ar trebui să luaţi atitudine. Vă vom oferi toate resursele necesare gratuit, doar fiţi solidari. Este vorba de cei care vă sunt vecini", afirmă membrii Carla's Dream.

Într-o postare de pe pagina lor de socializare, membrii formaţiei mai susţin că există înregistrări video în care se observă că nu intervine nimeni, deşi ei au chemat de mai multe ori organizatorii când au observat că oamenilor începe să li se facă rău. De asemenea, membrii formaţiei susţin că cei care au oprit concertul au fost ei şi nu pompierii.

„Am oprit concertul din Piatra Neamţ.
Temperatura imposibil de suportat pentru public, mai ales pentru copii.
Mai multe persoane (inclusiv copii) care şi-au pierdut cunoştinţa. Vom acţiona legal. Oamenii au venit la un concert şi nu la "mall" şi, cu toate că legal nu este responsabilitatea noastră, va rugăm să ne scrieţi pe mara.ciama@globalrecords.com pentru asistenţă juridică gratuită în sensul acestui caz.
De asemenea vom sesiza toate organele competente pentru a "sensibiliza" afaceriştii care au adus 2 (DOUĂ!!!!!) baxuri de 6 sticle de jumătate de litru chiar când au văzut prima persoană scoasă de ambulanţă din sala supraplină!
Nu ne vom lăsa şi îi rugăm pe cetăţenii din Piatra Neamţ să se solidarizeze în acest caz. Putea fi mult, MULT MAI GRAV!
Acum depunem plângere la poliţie şi lucrăm la sesizările necesare.
Aşa concerte NU trebuie să aibă loc niciodată!
Ne cerem scuze de la toţi care au venit cu sufletul deschis acolo, dar altfel nu puteam proceda”, scriu pe Facebook reprezentanţii formaţiei.

Potrivit Agerpres, la concertul Carla's Dream au fost prezenţi peste 2.000 de oameni, marea majoritate copii iar din cauza căldurii insuportabile, nouă persoane au leşinat, cinci dintre acestea fiind transportate cu Ambulanţa la spital. Niciuna nu a fost internată.

La rândul lor, reprezentanţii Galleria Mall Piatra Neamţ susţin că au solicitat oficial prezenţa la eveniment a unor reprezentaţi ai ISU, Jandarmeriei, Poliţiei şi Ambulanţei şi că toate instalaţiile de aer condiţionat şi geamurile de la etaj au fost deschise, însă nu au făcut faţă numărului mare de spectatori.

O tânără care a fost prezentă la concertul de la Piatra Neamţ scrie pe pagina de Facebook a trupei că organizarea a fost sub orice critică şi că la eveniment nu se putea respira.

Am fost la Galleria Piatra Neamţ să vă vedem. Din păcate organizarea a fost sub orice critică şi ne pare rău că s-a încheiat aşa. Haos total, nici nu se putea respira, o mare de oameni care se călcau în picioare. Dacă se întâmpla ceva nu puteam ieşi de acolo. Nu trebuia să fie permisă organizarea concertului în interior. Aţi luat o decizie corectă şi sper să luaţi măsuri legale în acest sens”, a scris tânăra.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură