Canada: Incident aviatic soldat cu cel puţin 23 de răniţi

.
. (SEBASTIEN BOZON / AFP / Getty Images)

Un avion al companiei Air Canada, care venea de la Toronto, a avut probleme la aterizare pe aeroportul internaţional Stanfield din Halifax, în provincia Nova Scotia, duminică dimineaţă. Aeronava a ieşit de pe pistă, ceea ce a dus la rănirea a 23 de persoane, acestea fiind transportate la spital, relatează televiziunea canadiană CBC News, preluată de Mediafax.

Zborul AC624 "a avut o aterizare grea şi a ieşit de pe pistă" la ora 00.35 (06.35 ora României), a afirmat Peter Spurway, purtătorul de cuvânt al aeroportului internaţional Stanfield din oraşul Halifax, din provincia Nova Scotia din Canada. La bord se aflau 132 de pasageri şi cinci membri ai echipajului.

"Chiar acum, avem câţiva răniţi uşor. Nimic care să pună pună vieţile în pericol", a declarat acesta.

Purtătorul de cuvânt a declarat că incidentul nu poate fi considerat o prăbuşire întrucât se crede că avionul era sub control în timpul aterizării. Acesta a mai precizat că nu se cunosc cauzele acestei aterizări grele şi în ce stare se află avionul. În momentul incidentului, pe aeroport ningea foarte tare.

Călătorii din avion au fost transportaţi cu o autospecială şi apoi cu un autobuz la un hangar, unde s-a verificat dacă sunt răniţi, a transmis un pasager.

Aeroportul va fi închis până la ora locală 09.00 (15.00 ora României), a informat Spurway, întrucât aeronava trebuie îndepărtată de pe pistă înainte de reluarea zborurilor.

Electricitatea era întreruptă în momentul incidentului şi a rămas aşa timp de o oră. Compania de electricitate locală Nova Scotia Power a scris pe Twitter la ora 02.12 (08.12 ora României) că alimentarea cu energie electrică a fost reluată. "Nu suntem siguri dacă cele două incidente au legătură unul cu altul", a afirmat Spurway.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe