Calendarul dacic, păstrat până astăzi

Într-o mare măsură, tradiţiile româneşti vin din vremuri străvechi, când oamenii locului erau conduşi de o înaltă moralitate, de cinste, vrednicie şi vitejie, crezând în nemurire, când pădurile erau mai întinse, apele mai limpezi şi aerul cu mult mai curat. Comunicând direct cu Cerul, strămoşii noştri au consacrat numeroase zile purificării şi rugăciunilor către zei, având mereu grijă să fie în pas cu natura, cu anotimpurile, potrivind şi datele celor mai importante lucrări agricole, asigurând astfel belşugul caselor şi al ţării.

Se pare că în calendarul popular românesc s-au păstrat toate sau aproape toate datinile străbunilor; însă, în decursul a doua milenii şi sub presiunea unor dogme noi, venite în Ţările Române dinspre Bizanţ, sensurile sărbătorilor autohtone au rămas învăluite în taină, unele cu aceleaşi ritualuri de odinioară, altele - adaptate de înţelepţii satelor, după priceperea fiecăruia, încercându-se să se ţină pasul şi cu evoluţia limbii naţionale.

La prima vedere, multe dintre aceste sărbători au denumiri stranii, ale căror tâlcuri nu le mai ştie aproape nimeni. Astfel, la 15 iulie, în calendarul popular românesc apar următoarele titluri: Ciurica, Chirică Şchiopul, Ziua Femeilor şi Circovii Marinei. Cercetând lexicul tracic păstrat în scrierile autorilor antici, comparându-l cu cel românesc, cu toate precauţiile necesare şi sub straja ipotezelor, se pot face însă legături între titlurile enumerate mai sus şi tâlcurile tradiţiilor din calendarul dacic: Z-ARITSH, Z-YRAXES, CO RYCIA sau CO RYCOS – „De Înţepături; La Lovituri; De Stricăciuni; De Boli; La Tăieturi; La Cosit; La Seceriş”; S-ARKIA VIA „Pentru un Trai Îmbelşugat”; MY RINA „De Tăieturi; La Înţepături; De Răni; La Cosit, La Secerat; La Plivit; De Curăţenie; La Rugă”.

Se spune că acela care va fi bătut în această zi va fi ciuruit tot anul. Românii mai cred că Ciurica îi apără pe cei slabi de bătaia celor puternici. Ciurica este o zi a femeilor, când au dreptul să-şi bată bărbaţii, când au superioritate asupra soţilor, le pot porunci bărbaţilor, şi, dacă nu se supun, chiar îi bat! Circovii se ţin de femei, căci altfel e rău de lovituri şi de răni. Ciurica se mai ţine şi pentru sporul casei; în această zi, nu se dă nimic din casă; femeile nu lucrează absolut nimic, nu scot nici gunoiul din casă, nu împrumută nici foc, căci e o zi cu primejdie, rea de boală, de pagubă, îndeosebi pentru vite. Ciurica se ţine şi pentru ferirea de vărsat, precum şi împotriva focului. Chirică Şchiopul îi şchiopează pe cei ce nu-i cinstesc ziua; cei ce-l serbează sunt feriţi de scrânteli şi de lovituri.

Interpretările populare asupra datinilor dacice au dus de la ritualurile dacice împotriva loviturilor la credinţa că în această zi femeile au dreptul să-şi bată bărbaţii. Şi ar face-o, dacă nu li s-ar pune o condiţie cam grea: în ziua respectivă să facă un ţest, să-l usuce până seara şi să şi coacă în el o turtă, apoi, după ce vor mânca din acea turtă toţi ai casei, poate să-şi ia bărbatul la bătaie! Va mai încerca oare vreo româncă să facă ţestul, să-l usuce şi să coacă în el o turtă gustoasă până seara?