Cadou de nepreţuit pentru aleşii vizaţi de ANI. Proiect marca deputatul "Mitralieră", adoptat de Senat

În timp ce atenţia românilor se concentra pe anunţul pe care urma să-l facă Iohannis cu privire la revocarea lui Kovesi, în Senat s-a votat un extrem de controversat proiect al deputatului "Mitralieră."
Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015
Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Senatului a adoptat luni, în calitate de primă Cameră sesizată, controversata propunere legislativă a deputatului Cătălin Rădulescu care prevede prescrierea în termen de 3 ani de la săvârşire, a faptelor săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, relatează Hotnews.

"Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate. Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor", prevede proiectul iniţiat de Cătălin Rădulescu şi semnat de câteva zeci de parlamentari PSD.

De asemenea, proiectul permite aleşilor locali să desfăşoare activităţi în sectorul privat în domenii care nu au legătură cu atribuţiile de aleşi locali.

"Primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti", se arată în textul actului normativ.

Legea a fost votată cu 71 voturi "pentru", 33 "împotrivă" şi o abţinere, pe fundalul criticilor opoziţiei.

"Noi ştim că sunt sute de dosare instrumentate anual de ANI în ceea ce priveşte problemele de integritate ale aleşilor locali", acuză senatoarea USR Florina Presadă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne