Cadanţu şi Niculescu, la un meci distanţă de finala probei de dublu de la Limoges (WTA)

Sportivele noastre s-au calificat în semifinale după victoria cu 6-3, 6-1 în faţa cuplului Manon Arcangioli/Sherazad Reix (ambele din Franţa).
(Mark Dadswell / Getty Images)

Perechea formată din jucătoarele române de tenis Alexandra Cadanţu şi Monica Niculescu a acces fără probleme în penultimul act al turneului WTA de la Limoges (Franţa), dotat cu premii totale de 115.000 dolari, graţie succesului înregistrat, luni seara, în faţa sportivelor ţării gazdă Manon Arcangioli şi Sherazad Reix.

Franţuzoaicele au cedat în faţa favoritelor numărul doi după numai 55 de minute de joc efectiv, scor final 6-3, 6-1.

Româncele, care în urma acestui rezultat şi-au asigurat un cec în valoare de 1.613 euro şi 57 de puncte WTA, le vor avea ca adversare pe învingătoarele din meciul Gabriela Ruse (România)/Cornelia Lister (Suedia) — Valeria Savinîh (Rusia)/Maryna Zanevska (Belgia/N. 4).

Monica Niculescu continuă să evolueze şi în proba de simplu după ce a dispus în prima manşă de compatrioata Alexandra Dulgheru cu scorul de 6-3, 7-5, urmând să o aibă ca adversară în optimi pe Gabriela Ruse, care a dispus la rândul ei de slovaca Viktoria Kuzmova cu 6-2, 6-2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport