Bucureşti: Un bărbat a fost găsit împuşcat în cap în locuinţa sa

(photos.com)

Un bărbat de 44 de ani a fost găsit împuşcat în cap cu o arma de vânătoare, în locuinţa acestuia de pe strada Clucerului, din Sectorul 1 al Capitalei, anunţul fiind făcut de fosta soţie a victimei, care a sunat joi dimineaţă la 112, anunţând incidentul. Bărbatul este posesorul legal al armei.

Despre victimă, se cunoaşte doar faptul că este un investitor care a construit mai multe complexe imobiliare.

Echipa de criminalişti se află la faţa locului şi cercetează dacă este vorba de o sinucidere, moarte accidentală sau crimă. Indiciile de cercetare conduc către concluzia că ar fi o sinucidere, dar nu a fost găsit vreun bilet în acest sens. În acest caz, anchetatorii fac o incursiune în trecutul bărbatului respectiv.

Articol în curs de actualizare