Bucureştenii vor avea „triunghiul muzeelor de la şosea”

Muzeul Ţăranului Român, Muzeul "Grigore Antipa" şi Muzeul Naţional de Geologie, în parteneriat cu Asociaţia Spaţiul Urban Bucureşti, vor realiza şi promova un spaţiu public inedit în Piaţa Victoriei din Bucureşti, care va purta denumirea "Triunghiul Muzeelor de la Şosea". Construcţia strategică a acestui spaţiu vizează în fapt conectarea naturală a celor trei instituţii muzeale într-un spaţiu public emblematic, prin facilitarea accesului pietonal. Viziunea proiectului este aceea de a realiza un spaţiu cu o imagine şi o identitate unitare, la scara oraşului, ce se va constitui într-un pol social şi cultural.

Pentru o mai bună accesibilitate în zonă, se doreşte reconfigurarea Pieţei Victoriei, în favoarea pietonului. "Nu inventăm roata. Revenim, doar, la normalitate. Prin parteneriatul dintre cele trei muzee «de la Şosea» sunt continuate, în fapt, relaţiile stabilite între instituţiile noastre încă de pe vremea celor trei directori fondatori: Grigore Antipa, Ludovic Mrazec şi Alexandru Tzigara - Samurcaş. «Triunghiul muzeelor de la Şosea» este doar numele unui concept adaptat la nivelul cerinţelor unui public de la începutul secolului 21, pentru ceea ce înaintaşii noştri au avut în vedere acum mai bine de 100 de ani", spune Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

"Ne propunem ca cele trei muzee să-şi gândească împreună cu oraşul spaţiul public, punând în valoare un patrimoniu cultural şi ştiinţific unic în România. «Triunghiul Muzeelor» poate deveni un nou brand pentru Bucureşti aşa cum Berlinul are Insula Muzeelor sau Viena MQ", declară arhitectul Teodor Frolu.

Odată cu deschiderea expoziţiei comune în cele trei muzee - "Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi omului" - ce beneficiază de susţinerea Ambasadei Franţei în România şi a Institutului Francez din România - se realizează un pas determinant în a oferi Bucureştiului un exemplu de funcţionalitate organică a conceptului de "Triunghi al muzeelor". Expoziţia, care prezintă bogatul patrimoniu al regiunii în domeniile arheologiei, geologiei şi biodiversităţii, a fost vernisată cu prilejul Zilei Internaţionale a Muzeelor, în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Philippe Gustin, şi a ministrului Culturii, Mircea Diaconu. Expoziţia poate fi vizitată până pe 15 iulie la Muzeul Ţăranului, Muzeul Antipa şi Muzeul de Geologie din Capitală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne