Bucureştenii, în pericol să rămână fără căldură şi gaze

Bucureştenii şi-ar putea petrece iarna tremurând lângă caloriferele reci dacă ELCEN nu-şi plăteşte datoriile la ROMGAZ.
Repartitor căldură pentru calorifere
Repartitor căldură pentru calorifere (Epoch Times România)

ROMGAZ avertizează că va lăsa Bucureştiul fără căldură la iarnă şi că poate sista gazele începând din luna octombrie dacă ELCEN nu găseşte soluţii pentru a achita sumele pe care i le datorează, informează B1 TV.

Potrivit sursei citate, Marcel-Octavian Nicolaescu, directorul general ELCEN, a declarat în cadrul unei intervenţii telefonice la postul B1 TV, că începând cu 15 octombrie, colaborarea cu ROMGAZ este condiţionată de prezentarea unui program de stingere a datoriilor restante.

"Azi am fost notificaţi de către ROMGAZ că, dacă nu găsim soluţii pentru a achita datoria de 305 milioane de lei, o să sisteze furnizarea gazelor începând cu 15 octombrie. Am aprobat un material în care, pentru o lună, garantăm cu contractele de furnizare a energiei electrice, după care, pentru un an de zile să ipotecăm anumite acţiuni din cadrul societăţii", a declarat Nicolaescu.

Directorul ELCEN a mai afirmat că datoriile companiei s-au acumulat din cauza faptului că Primăria Capitalei nu a bugetat în fiecare an la nivelul de a asigura 50% din preţul gigacaloriei.

"Bucureştenii sunt conştiincioşi şi plătesc gazele. Preţul la gaze are două componente: una pe care o plătesc bucureştenii şi subvenţia pe care o asigură Primăria, de 50%, care a bugetat mai puţin", a explicat acesta.

Reamintim că primarul Oprescu, actualmente arestat preventiv pentru luare de mită, a fost acuzat frecvent de-a lungul timpului că nu a fost interesat de găsirea unor soluţii eficiente în problema ELCEN, "fiind adeptul subvenţionării risipei". Datoare vândută la Romgaz, ELECEN-ul are la rândul său de încasat 3,6 miliarde de lei de la RADET, care a încheiat anul 2014 cu datorii de 3,8 miliarde lei.

"În şapte ani de mandat al lui Sorin Oprescu, datoria RADET a ajuns de la 170 de milioane de euro la 900 de milioane de euro, sumă echivalentă bugetului anual al Municipalităţii. Fără investiţii în reţeaua de încălzire termică, subvenţia anuală de 150 de milioane de euro nu face decât să acopere pierderile din reţea. În ciuda falimentului evident, în martie 2013, Oprescu promitea că bucureştenii nu vor mai plăti căldura. Singura strategie a lui Sorin Oprescu a fost ştergerea datoriei de 900 de milioane de euro, mascată în preluarea ELCEN de către RADET. Sorin Oprescu nu are, deci, o soluţie în condiţiile în care bucureştenii riscă să rămână fără căldură la iarnă", atrăgea atenţia recent Nicuşor Dan, preşedinte al USB.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne