Bruxelles-ul cere suspendarea procesului de aderare a Turciei la UE. Ankara acuză blocul de “ipocrizie” şi “necinste”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Getty Images)

Turcia a lansat un atac înverşunat împotriva Bruxelles-ului după ce UE a publicat un raport foarte critic la adresa guvernării tot mai dictatoriale a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Miniştrii UE au publicat un raport care l-a condamnat pe Erdogan şi a cerut suspendarea discuţiilor privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană, potrivit Express.co.uk.

Turcia “se îndepărtează” de valorile UE şi europene, potrivit raportului, care a adăugat că eforturile de aderare a Ankarei au ajuns într-un impas.

Raportul a fost publicat marţi, în Luxemburg, după ce Erdogan a câştigat un mandat prezidenţial de 5 ani, cu puteri executive sporite pe baza modificărilor aduse Constituţiei.

UE, îngrijorată de faptul că Turcia se îndreaptă spre o dictatură, nu l-a felicitat pe Erdogan pentru victorie, deşi liderii unor state membre, inclusiv Germania şi Franţa, i-au transmis felicitări.

Raportul a fost criticat dur de Ankara, iar Ministerul turc de Externe a declarat:

“UE tratează Turcia în mod nedrept şi necinstit, din nou. Este o ipocrizie şi o contradicţie să susţii că ţara noastră este cea care se îndepărtează de proces, în pofida poziţiei Uniunii Europene”.

Ankara, ale cărei negocieri pentru aderarea la UE au început în 2005, s-a plâns de mult timp de ceeea ce consideră a fi standarde europene duble. Unele state membre UE, precum Austria, s-au opus deschis acceptării Turciei, naţiune cu o populaţie de 81 milioane.

Turcia a menţionat că UE a eşuat să îşi respecte promisiunile făcute în cadrul unui acord din martie 2016, în baza căruia Ankara a fost de acord să reducă numărul imigranţilor ilegali care încearcă să ajungă din teritoriul său în Europa.

Ankara a redus semnificativ numărul imigranţilor, însă UE încă nu şi-a respectat promisiunile făcute, şi anume de a permite cetăţenilor turci să călătorească pe teritoriul blocului fără vize şi să furnizeze un ajutor financiar substanţial pentru cei 3,5 milioane de refugiaţi sirieni găzduţi în prezent de Turcia.

În raportul lor, miniştrii UE au declarat că o “cooperare constructivă” cu Turcia a produs “rezultate clare”, dar nu au specificat un nou angajament de implementare a promisiunilor blocului.

“Prin aceste concluzii, UE declară că nu îşi va onora angajamentele făcute în declaraţia din 18 martie (2016)”, a afirmat ministrul turc pentru Afaceri legate de UE, Omer Celik, într-un mesaj postat pe Twitter.

Ministerul turc de Externe a mai precizat că aderarea ţării la UE rămâne un obiectiv strategic în ciuda deteriorării semnificative a relaţiilor dintre cele două tabere, în special după ce, în urma unei tentative de lovitură de stat în 2016 în Turcia, guvernul lui Erdogan a lansat o campanie de suprimare a opoziţiei ţării.

Relaţiile UE cu Turcia s-au tensionat constant în ultimele luni, iar Bruxelles-ul încearcă acum să ia măsuri pentru ca politica sa privind imigraţia să nu depindă de Ankara.

Imigraţia se află în centrul agendei unui summit UE care se va desfăşura joi şi vineri la Bruxelles.

În timp ce Turcia va continua să joace un rol important în politica UE privind imigraţia, liderii din Bruxelles sunt preocupaţi să găsească o soluţie în care statele membre ale blocului să conducă şi să pună în aplicare operaţiunile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe