Botoşani: Salariaţii DGASPC, lăsaţi fără salarii

Cei aproximativ 1.200 de salariaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) nu pot beneficia de salariile aferente lunii mai, pe motiv că instituţia nu dispune de niciun leu pentru plata drepturilor salariale. Directorul DGASPC, Doina Nacu, susţine că pentru plata salariilor pentru luna trecută unitatea pe care o conduce are nevoie de 2,6 milioane de lei.

"Nu suntem singurul judeţ din ţară cu probleme. Pe partea de personal, bugetul este zero, deci trebuie acoperit 100%, iar la cheltuieli materiale am luat doar strictul necesar, pe datorie", a afirmat directorul DGASPC.

Doina Nacu a înaintat memorii atât instituţiilor centrale care cofinanţează sistemele de asistenţă socială şi de protecţia copilului, cât şi Consiliului Judeţean (CJ), în subordinea căruia funcţionează DGASPC.

Vicepreşedintele CJ, Constantin Manolache,consideră că problema din sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului se poate rezolva doar printr-o rectificare bugetară în urma căreia să fie suplimentate bugetele consiliilor judeţene, la capitolul de asistenţă socială.

"Situaţia este dificilă. Am avut discuţii la Bucureşti şi am primit promisiunea că se vor aloca fonduri prin hotărâre de guvern. După părerea mea, acest lucru ia timp şi cred că în această lună vom avea probleme cu salariile. Cred că este într-adevăr o situaţie fără ieşire", a afirmat Manolache.

În trimestrul III al acestui an, DGASPC are acoperit necesarul pentru salarii doar pentru o lună, iar în trimestrul IV nu are niciun leu pentru plata personalului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne