Bogdan Diaconu îl dă pe Kelemen Hunor pe mâna ANI pentru fals în declaraţia de avere

Preşedintele PRU, Bogdan Diaconu
Preşedintele PRU, Bogdan Diaconu (Epoch Times România)

Deputatul Bogdan Diaconu, preşedinte al formaţiunii politice în curs de înfiinţare Partidul România Unită, a anunţat luni, în cadrul unui comunicat remis Epoch Times, că a depus o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate împotriva liderului UDMR, Kelemen Hunor, pentru fals în declaraţiile de avere.

"Kelemen Hunor nu are dreptul să candideze la preşedinţia ţării, ci mai degrabă ar trebui să candideze pentru un dosar penal, dar în România acuzaţiile de corupţie nu se ating de politicienii maghiari... Oare de ce?", întreabă Diaconu.

Liderul PRU susţine că ANI are obligaţia să constate oficial fapta deputatului Kelemen Hunor de încălcare a obligaţiilor legale privind demnitatea publică pe care a exercitat-o, şi incompatibilitatea sa cu exercitarea unor funcţii de demnitate publică.

"ANI ar fi trebuit încă din anul 2012 să sesizeze neconcordanţele de natură penală dintre declaraţiile de avere ale lui Kelemen Hunor din perioada 2000 – 2012", a adăugat acesta.

Presa a sesizat abia duminică, odată cu depunerea declaraţiei de avere a lui Kelemen Hunor, neconformitatea primelor declaraţii de avere ale acestuia, atât în calitate de parlamentar cât şi de ministru.

"Kelemen Hunor a minţit şi la precedenta încercare de accedere la funcţia supremă în Statul român, după cum rezultă din Declaraţia de avere depusă la Biroul Electoral Central în anul 2009, atunci când reprezentantul UDMR a mai candidat încă odată la preşedinţie", a explicat Diaconu.

Din declaraţiile de avere ale liderului UDMR reiese că acesta a strâns o avere considerabilă de-a lungul anilor. Dacă se compară prima sa declaraţie de avere din 13 decembrie 2004, şi cea actuală, depusă pe 22 septembrie 2014, se poate remarca faptul că viaţa de politician i-a adus acestuia prosperitate.

În 2004, Kelemen Hunor susţinea că nu are decât 60% din compania Media Net SRL, dar fără a avea o evaluare precisă asupra acestei participaţii. În declaraţia din 2014, preşedintele UDMR a ajuns să deţină cinci terenuri (trei intravilane şi două agricole) şi trei case de locuit.

Problema care apare este că din cele cinci terenuri declarate de Hunor, unul a fost dobândit în 2000 şi două în 2003, acestea nefiind însă trecute în declaraţia din 2004. Aceeaşi situaţie se remarcă şi în ceea ce priveşte locuinţele politicianului - din cele trei, una a fost dobândită în anul 2000 şi alta în 2003, dar fără a fi trecute în declaraţia de avere din 2004.

"În declaraţie de avere publicată acum, odată cu depunerea candidaturii sale la funcţia de Preşedinte al României, apar nu mai puţin de cinci proprietăţi ce au intrat în posesia sa – în perioada 2000 – 2003, nedeclarate conform legii în niciuna din declaraţiile sale de avere depuse atât în calitate de ministru cât şi de parlamentar. Nici în 2011 şi nici mai apoi în 2012, ministrul nu-şi declară proprietăţile achiziţionate în perioada 2000 – 2003. Amnezia este rectificată abia în ultimele declaraţii, revizuite, din 2014", a precizat Diaconu.

"Interesant este însă aspectul că în declaraţia de avere depusă la Parlament, din anul 2012 (18.12.2012), a doua declaraţie din anul respectiv, apar proprietăţile uitate sistematic până la aceea dată. Surprinzător, Kelemen Hunor îşi revine din amnezie la sfârşitul anului 2012 şi notează în declaraţia depusă în decembrie imobilele şi terenurile dobândite pe parcursul anilor 2000 2010, proprietăţi de care uitase constant în toate celelalte declaraţii depuse pe propria răspundere, în temeiul legii şi cunoscând uzul de fals", a continuat acesta.

Liderul PRU solicită ANI să verifice aspectele menţionate şi să aducă urgent la cunoştinţa opiniei publice rezultatele cercetării oficiale, pentru că nu este admisibilă candidatura la Preşedinţia României a unei persoane care a minţit în declaraţia de avere.