Birou al separatiştilor pro-ruşi din Doneţk deschis în sudul Franţei

Delegaţii regiunii est-ucrainene separatiste Doneţk, care este sprijinită de Rusia, au deschis un nou birou în oraşul sudic francez Marsilia.
Rebel separatist pro-rus în Doneţk, estul Ucrainei.
Rebel separatist pro-rus în Doneţk, estul Ucrainei. (Getty Images)

Biroul, care a fost anunţat oficial luni, reprezintă cea mai recentă încercare a oficialilor separatişti de a-şi legitima autoritatea în estul Ucrainei, unde are loc un război de aproape 4 ani.

Biroul a fost organizat cu ajutorul unui mic partid francez de aripă dreapta cunoscut sub numele de Centrul Naţional al Independenţilor şi Ţăranilor.

Hubert Fayard, care conduce o filială a acestui partid precum şi noul birou, a declarat că obiectivul este acela de a “informa poporul francez în legătură cu situaţia din Donbas”, o regiune care cuprinde o mare parte din estul industrial al Ucrainei.

“Franţa, după cum se ştie, nu recunoaşte [separatiştii din Donbas] dar acest lucru nu ne împiedică să desfăşurăm această activitate, să informăm oamenii, să creăm contacte umanitare”, a declarat Fayard, citat de agenţia rusă de ştiri de stat TASS.

Un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe a afirmat săptămâna trecută că guvernul nu intenţionează să recunoască noul birou din Marsilia.

Cel puţin 10.000 de persoane au fost ucise în luptele din estul Ucrainei între forţele guvernamentale ale Kievului şi separatiştii susţinuţi de Rusia. Moscova a negat, în ciuda unor dovezi semnificative, că susţine separatiştii cu armament greu şi luptători.

Conflictul din estul Ucrainei a izbucnit la o lună după ce, în martie 2014, Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea.

Potrivit agenţiei TASS, birouri similare au fost deschise şi în alte ţări europene, inclusiv Finlanda, Grecia şi Italia.

Un astfel de birou în oraşul Ostrava din estul Cehiei a fost închis în luna iunie, după ce Ministerul de Externe ucrainean a trimis o notă de protest.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe