Beijingul avertizează Washingtonul împotriva staţionării unor soldaţi la ambasada de facto a SUA din Taiwan

Soldaţi chinezi
Soldaţi chinezi (Foto: Kevin Frayer/Getty Images – Epoch Times Germania)

În cazul în care soldaţi ai Marinei SUA sunt trimişi să păzească ambasada americană de facto din Taiwan – Institutul American din Taiwan (AIT) – această măsură ar putea fi tratată de Beijing precum un “un act subversiv sever” şi chiar o “invazie a teritoriului chinez de către armata americană”, se relatează, duminică, într-un articol de opinie publicat în mass media chineză de stat.

Un nou raport indică faptul că personal militar american urmează să fie trimis la noua clădire AIT din Taiwan pentru a proteja personalul american. Beijingul va considera o astfel de mişcare drept o “subminare a politicii o singură Chină”, a avertizat articolul din publicaţia chineză de stat Global Times, şi totodată un motiv ca Beijingul să aplice “un număr tot mai mare de contramăsuri cu care Washingtonul va trebui să se confrunte”.

Departamentul de Stat al SUA încă nu a decis dacă soldaţii Marinei vor fi de fapt staţionaţi la AIT, aşa cum sunt desfăşuraţi la celelalte ambasade SUA din jurul lumii, a precizat David An, cercetător la Institutul Global din Taiwan. Totuşi, AIT, deşi îndeplineşte funcţiile unei ambasade americane, practic nu este o clădire a ambasadei – o distincţie importantă în dansul diplomatic dintre Washington, Taipei şi Beijing.

Pe baza acestor informaţii, An a declarat luni pentru Sputnik News: “Consider că decizia finală încă este analizată în cadrul Departamentului de Stat al SUA”. An a fost ofiţer pe probleme militaro-politice pentru regiunea Asia de Est în cadrul Departamentului Stat în perioada 2009-2014.

Deşi decizia încă nu a fost luată, Global Times a condamnat dur orice potenţială provocare. “Dacă soldaţii Marinei SUA sunt staţionaţi la AIT în uniforme, acest lucru va fi tratat de Beijing ca o subminare severă a politicii o singură Chină sau chiar ca o invazie a teritoriului chinez de către armata americană”.

“De asemenea, AIT va fi privit ca o fortăreaţă principală a invaziei SUA în China. Administraţia preşedintei Taiwanului, Tsai Ing-wen, va fi definită drept un grup de trădători. Acestea fiind spuse, dintr-o perspectivă strategică, AIT va deveni cel mai nesigur loc din Taiwan şi un fitil al conflictelor”, a susţinut Global Times.

Publicaţia controlată de statul comunist chinez a mai susţinut că, în cazul în care Washingtonul “creează probleme şi face aranjamente extreme, ştie cum va răspunde Beijingul”. Dar, în opinia lui An, 10 sau 20 sau chiar 30 de soldaţi americani ce protejează AIT în Taiwan “cu greu ar fi o invazie”, din moment ce un număr atât de mic de soldaţi “nu reprezintă o capabilitate reală împotriva armatelor străine”.

Un factor care ar putea complica relaţiile sino-americane cu privire la Taiwan este disputa comercială în desfăşurare dintre Beijing şi Washington, care nu dă niciun semn că s-ar calma prea curând.

“Cu siguranţă, avem o problemă cronică cu China. Unele probleme vor fi rezolvate într-o perioadă scurtă de timp”, a afirmat Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru comerţ, în faţa Senatului SUA în cursul săptămânii trecute. El a adăugat că “vom avea o problemă cu China care va dura ani de zile”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe