Băsescu: Primăria Sibiu ar trebui să-l dea în judecată pe Iohannis

Traian Basescu
Traian Basescu (Florin Chirila/Epoch Times)

Primăria Sibiu ar trebui să deschidă un proces civil familiei Iohannis pentru a recuperea banii care i se cuveneau de pe urma casei pierdute în instanţă de preşedinte, a opinat, duminică, liderul PMP, Traian Băsescu, adăugând că primăria va fi răspunzătoare dacă nu face acest lucru, căci are obligaţia legală de a lua aceşti bani.

”În locul Primăriei Sibiu care, dacă n-o va face, va fi răspunzătoare, aş deschide imediat un proces cu familia Iohannis de recuperare a banilor care mi se cuvin pentru că, acum, clădirea a revenit în domeniul privat al Primăriei Sibiu”, a declarat Băsescu, preluat de Agerpres, la B1 TV.

Potrivit fostului preşedinte, Iohannis ar trebui să restituie Primăriei Sibiu banii câştigaţi din momentul în care a dobândit casa, a spus Traian Băsescu. Problema returnării uzufructului s-ar rezolva cu un proces civil, nu penal, a precizat Băsescu, adăugând că, "mai devreme sau mai târziu, o instituţie care nu cere recuperarea banilor care i se cuvin, plăteşte."

"Este responsabilă, este obligaţia din lege să-şi recupereze banii care i se cuveneau”, susţinut Băsescu.

Nu în ultimul rând, Băsescu a declarat că, dacă ar fi fost în locul lui Iohannis, nu ar fi cerut revizuirea hotărârii definitive a Curţii de Apel Braşov privind casa din centrul Sibiului.

Declaraţiile fostului preşedinte vin în contextul în care Curtea de Apel Piteşti a respins, miercuri, contestaţia în anulare a familiei lui Klaus Iohannis vizând casa din centrul Sibiului.

Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, s-a judecat la Curtea de Apel Piteşti conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a admis atunci o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul. În urma articolelor apărute în presă, Carmen şi Klaus Iohannis susţineau că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne