Băsescu: Kovesi să răspundă ferm celor două poveşti publice, sper eu, fabricate de inculpatul Ghiţă

Toţi cei care au investit şi investesc încredere în Laura Codruţa Kovesi au nevoie de un răspuns public ferm al şefei DNA faţă de acuzaţiile lansate de "inculpatul" Sebastian Ghiţă, este de părere fostul preşedinte Traian Băsescu.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, trebuie să dea un răspuns ferm celor două "poveşti" lansate în spaţiul public de "inculpatul" Sebastian Ghiţă, a afirmat sâmbătă, pe contul său de Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu.

„Mă aştept ca inculpatul tupeist Sebastian Ghiţă şi plagiatorul Victor Viorel Ponta, care şi-au permis să spună că eu am fost şeful Codruţei Kovesi, să primească o replică pe măsura tupeului lor. Mi-a plăcut răspunsul dat ieri de Laura Codruţa Kovesi, citez "nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiţă". Răspuns ferm şi fără echivoc, specific unui înalt magistrat cu onoare”, a declarat Traian Băsescu.

Cu toate acestea, fostul preşedinte atrage atenţia că în spaţiul public circulă două poveşti care trebuie „să primească un răspuns la fel de ferm” şi menţionează pe scurt poveştile:

1. Laura Codruţa Kovesi, în calitate de Procuror General, a apelat la inculpatul Sebastian Ghiţă pentru realizarea unui raport tehnic favorabil cu privire la propria-i lucrare de doctorat.

2. În perioada 2011 - 2014, când îndeplinise şi îndeplinea succesiv funcţiile de Procuror General şi Procuror Şef DNA, Laura Codruţa Kovesi îl vizita relativ frecvent pe inculpatul Sebastian Ghiţă la domiciliul său din Ploieşti, participând la evenimente şi sărbători de familie (în acea perioadă, Sebastian Ghiţă era inculpat în dosarul Tracia – Asesoft).

„Cu certitudine, cele două poveşti, sper eu fabricate şi care circulă în spaţiul public, au ca obiectiv erodarea credibilităţii şefei DNA. În acelaşi timp, sunt convins că aceste poveşti publice nu vor putea deturna cursul dosarelor penale făcute corect de procurori, pentru că DNA este o instituţie şi nu un singur om.

Cred că toţi cei care au investit şi investesc încredere în Laura Codruţa Kovesi au nevoie de un răspuns public ferm al acesteia. Sper din tot sufletul ca, la sfârşitul acestei întâmplări publice, cel încoronat cu titlul de mincinos să fie Sebastian Ghiţă”, a subliniat Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne