Băsescu: Kovesi ar trebuie arestată pe loc. Trebuie încătuşată, trimisă la beci

Şefa DNA sacrifică destine pentru propria glorie şi ar trebui trimisă la beci, "unde a trimis atâţia oameni nevinovaţi", susţine fostul preşedinte Băsescu.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Difuzarea de către România TV şi Antena 3 a unei înregistrări cu Kovesi (despre care DNA susţine că e trucată) i-a oferit fostului preşedinte Băsescu prilejul să lanseze un nou atac la adresa şefei Direcţiei Naţionale Aticorupţie, susţinând că aceasta ar trebui să fie "trimisă la beci, unde a trimis atâţia oameni nevinovaţi".

"Această înregistrare îmi confirmă un lucru, şi anume că oamenii politici sunt ţinte pentru doamna Kovesi. Am văzut afirmaţia hai să îl reducem pe primul ministru, este vorba de Grindeanu, am văzut afirmaţia că are nevoie de trei, patru miniştri, pentru că astea-s de răsunet, am văzut afirmaţia că hai să ieşim cu ceva şi hai ieşiţi cu Udrea, Ioana Băsescu. (...) Deci sunt canalele controlate care execută politicieni", a declarat Băsescu, preluat de Gândul.info de la RTV.

Fostul şef al statului a mai susţinut că OUG 13 nu e singurul dosar în care Kovesi s-a implicat direct şi a afirmat că şefa DNA ar trebui arestată pe loc, încătuşată, trimisă la beci.

"OUG 13 nu este singurul dosar în care doamna Kovesi s-a implicat direct, să controleze şi să aprobe tot ce trebuie ca să se ajungă la ţintă. Mai sunt dosare, eu mai ştiu cel puţin unul. (...) Femeia asta trebuie arestată pe loc. Trebuie încătuşată, trimisă la beci, unde a trimis atâţia oameni nevinovaţi, şi pe urmă procurorii care au fost obligaţi să facă dosare să vină martori. Au stat zeci de oameni politici importanţi în beciuri, pentru că doamna avea nevoie să iasă cu dosare răsunătoare", a declarat Băsescu.

Băsescu a mai opinat că Laura Codruţa Kovesi "sacrifică destine pentru propria ei glorie" şi că în cadrul DNA sunt procurori care "s-au săturat să mai facă dosare la comandă".

Reamintim că duminică seara, în plină criza politică RTV şi Antena 3 au difuzat o înregistrare audio în care şefa DNA i-ar spune procurorului Jean Uncheşelu că îşi doreşte să "decapeze" instituţional "dosarul cu casele" şi să ajungă la premier. Potrivit sursei citate, nu este clar despre ce case şi care premier este vorba. DNA susţine că înregistrarea este trucată, în sensul în care între fragmente rostite de Kovesi în mod public sau la şedinţe au fost intercalate sintagme care nu îi aparţin iar ministrul Justiţiei anunţă că va sesiza Inspecţia Judiciară şi CSM, arătând însă că premierul despre care Kovesi vorbeşte pe înregistrare este Sorin Grindeanu.

Înregistrarea

"Uncheşelu, ştiţi ce-mi doresc: să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat. Doamne, m-am uitat şi eu pe datele statistice unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineaţa până seara şi am făcut aşa un pic o... (nu se înţelege) DNA-ul aşa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanţă foarte mare. Posturi în plus avem, poliţişti în plus avem, specialişti în plus avem, dosare avem. (...) M-am uitat pe situaţiile astea şi unele sunt îngrijorătoare. Sunt dosare de 6-7 ani, cu urmărirea penală începută şi nesoluţionată (...) Mă îngrijorează de ce nu îi înhăţăm", ar spune Kovesi, preluată de Gândul, în înregistrarea difuzată de România Tv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne