Băsescu, despre "Ponţi, Tăriceni" şi "călcarea" în picioare a legii de către oamenii legii

Instituţiile vor ajunge din nou controlate politic ca pe vremea lui Adrian Năstase, avertizează Băsescu.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Fostul şef al statului, Traian Băsescu, într-o amplă postare pe Facebook, reia leit-motivul justiţiei care nu este cum ar trebui. Deşi la nivel declarativ postarea este dedicată celor care îi reproşează că a întărit instituţii că DNA, SRI, ÎCCJ, Parchet General, ANI, Băsescu îşi reia acuzele şi la adresa şefilor acestor instituţii, acuzându-i că "au călcat în picioare legea începând să compromită încet, dar sigur, chiar ideea de justiţie."

Redăm postarea fostului preşedinte.

"Ponţi şi Tăriceni

Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu şi Doctor Victor Viorel Ponta nu mai contenesc în ultima vreme acuzându-mă şi criticându-mă că, în timpul mandatului meu, am consolidat, am făcut puternice şi am scos de sub influenţă politică instituţii ca DNA, SRI, ÎCCJ, Parchet General, ANI etc.

Ce nu înţeleg Tăriceanu şi Ponta este faptul că România avea şi va avea nevoie ca aceste instituţii să fie consolidate, puternice şi independente de influenţă politică.

Marea problema este însă că şefii acestor instituţii, începând cu 2015, au abuzat şi de independenţa, dar şi de puterea instituţiilor pe care le conduceau. Au călcat în picioare dreptul la apărare prin arestări preventive abuzive, au călcat în picioare dreptul la un proces corect, au călcat în picioare drepturile fundamentale, au călcat în picioare legea începând să compromită încet, dar sigur, chiar ideea de justiţie.

După mine, Tăriceanu şi Ponta visează la revenirea instituţiilor de forţă sub control politic, precum în vremea lui Adrian Năstase. Ar fi o catastrofă pentru funcţionarea statului de drept.

Soluţia corectă este că aceste instituţii, Parchetul General, DNA, SRI, ÎCCJ, ANI să-şi consolideze puterea prin deplina respectare a legii, prin eliminare abuzurilor din activitatea lor şi să respecte cu sfinţenie drepturile fundamentale, plecînd de la premisa că şi un criminal are dreptul la o anchetă şi la un proces corect. Pentru asta militez şi voi milita eu.

Altfel, tot efortul care m-a costat două suspendări va fi risipit şi, în câţiva ani, instituţiile vor ajunge din nou controlate politic ca pe vremea lui Năstase, pentru că printre cei care votează legi sunt zeci, sute de Ponţi şi Tăriceni.

PS –1. Exemple de încălcări grave ale dreptului la un proces corect: spectacolul cătuşelor din faţa sediului DNA, arestările preventive abuzive, denunţuri mincinoase făcute sub presiunea arestului preventiv, disjungeri care au ca obiectiv pe unii să-i înfunde, iar pe alţii să-i salveze, practica multor procurori de a administra probe numai în acuzare, dar nu şi în apărare, aşa cum cere legea, redări falsificate ale unor înregistrări, transmiterea selectivă de documente din dosarele suspecţilor către presă, cifre false voit umflate în rechizitorii legate de pagube, refuzul instanţelor de a accepta expertize independente pentru stabilirea prejudiciilor, mafioţi lăsaţi de DNA şi cu libertatea şi cu banii furaţi (vezi Dinu Pescariu, Claudiu Florica, Dragoş Dobrescu etc, etc).

2. Pentru toţi cei care susţin în spaţiul public că în timpul mandatului am folosit instituţiile de forţă în lupta politică, le spun simplu: minţiţi cu neruşinare şi o faceţi din laşitate.", susţine Băsescu.