Băsescu: "Degeaba spune Kovesi că nu se fabrică dosare!"

Trebuie să ai mult tupeu să spui că DNA nu fabrică dosare după cazul recent al procurorului Negulescu (plecat din DNA în urma dezvăluirilor lui Ghiţă), a explicat Băsescu la televiziunea lui Sebi Ghiţă.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Invitat joi la România TV, Traian Băsescu a ţinut să o contrazică pe şefa DNA care declarase, cu doar câteva ore înainte, că procurorii nu fabrică dosare.

"Sunt metode de fabricarea dosarelor, degeaba spune doamna Kovesi că nu se fabrică dosare, iar proba o avem cu acest procuror Negulescu, în rest eu spun lucruri aflate de avocaţi şi de la inculpaţi", a declarat Băsescu, preluat de Agerpres.

"Mă întreb cât tupeu trebuie să ai să faci asemenea afirmaţii când cazul Negulescu îl ştie o ţară întreagă. Vă mai pot spune procurori care falsifică dosare: doamna procuror Roşu de la DNA, doamna Sutima care a fost la Parchetul General şef de secţie, doamna procuror Petrescu de la Parchetul General. Nu am reţinere să vă spun că sunt mult mai mulţi Neguleşti în interiorul sistemului", a adăugat Băsescu.

Traian Băsescu a explicat şi cum se fabrică dosare: "Sunt dosare în care un cetăţean, de regulă cu probleme, este chemat, instruit să intre telefonic în dialog cu un alt cetăţean din anturaj şi să-i spună: Ţi-aduci aminte acum trei ani când x nu ştiu ce a făcut. Până la urmă încearcă să obţină nişte probe indirecte. Până la urmă, cuplat cu denunţul făcut de denunţător, iată proba pentru care trebuie să intre în puşcărie", a mai susţinut Băsescu.

În consecinţă, fostul şef al statului i-a transmis lui Kovesi că "a continua să acopere mizeria din DNA şi din procuratură, în general, este greşit" şi a reiterat ideea că puterea i-a deformat şi pe Kovesi şi pe Coldea.

Nu în ultimul rând, Băsescu a criticat faptul că la bilanţul DNA, prezentat joi, niciun magistrat nu a vorbit despre respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Reamintim că, ţintă predilectă a acuzaţiilor politicienilor cu dosare penale, şefa DNA a declarat joi, la prezentarea bilanţului instituţiei, că procurorii au jurat să respecte legea aşa că nu falsifică dosare, probe, nu au agende ascunse şi nu fac jocuri politice.

"Noi suntem procurori şi am depus un jurământ. Acela să respectăm legea, indiferent dacă suntem lăudaţi sau dacă suntem criticaţi. Legea ni se aplică şi nouă. Tot ceea ce facem în activitatea noastră, facem sub controlul CSM şi al instanţelor. Un procuror nu falsifică dosare, un procuror nu falsifică probe, un procuror nu are agendă ascunsă, un procuror nu face jocuri politice. Mai mult decât atât, alţi magistraţi, judecătorii, vin şi controlează munca procurorilor şi măsurile dispuse de aceştia", a susţinut Kovesi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne