Băsescu comentează acuzaţiile de blat: Eu nu sunt alocabil nici măcar atunci când sunt singur

Traian Băsescu
Traian Băsescu (JOHN THYS / AFP / Getty Images)

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a adresat miercuri un mesaj, pe contul său de Facebook, premierului Victor Ponta şi preşedintelui Klaus Iohannis intitulat "Eu nu sunt alocabil".

În timp ce Iohannis îl acuză pe Ponta că a făcut blat cu Băsescu, premierul susţine că actualul şef de stat a făcut blat cu fostul preşedinte. În acest context, Traian Băsescu îi anunţă pe cei doi că el nu este alocabil nici măcar atunci când este singur".

"Eu nu sunt alocabil. De cîteva zile, văd că, nici mai mult, nici mai puţin, s-a reluat jocul din campania prezidenţială 2014. Unele lichele încărcate în trecut şi de deontologie pro-băsistă, niciodată cerută de mine, sau aflate în cea mai înaltă funcţie în stat mă alocă unui blat cu Victor Ponta şi alte lichele tradiţionale încearcă să mă aloce ca blatist cu orgoliosul, fără prea multe principii şi prea mîndru de el, intervievat în "direct" de ARD (televiziunea publică germană - n.r.).

Dragilor, eu nu sunt alocabil nici măcar atunci cînd sunt singur. Sunt alocabil doar conştiinţei mele. Din acest mesaj, dragi lichele, înţelegeţi şi voi ce vi se ordonă", scrie Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne