Băsescu cheamă românii la referendum: Poporul trebuie să corecteze derapajele unei puteri corupte şi imorale

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a îndemnat, vineri, pe români să meargă să susţină referendumul pe justiţie demarat de succesorul său la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis, în ciuda faptului că întrebările "nu sunt nici cele mai inspirate şi nici cele mai clare".

"Românii au şansa să demonstreze că sunt deasupra vremurilor. Există momente, ce-i drept foarte rare, când popoarele trebuie să fie deasupra elitelor politice pentru a-şi salva ţara. Din păcate, alianţa PSD-ALDE-UDMR a adus ţara la cel mai scăzut nivel de credibilitate de la intrarea în Uniunea Europeană şi până acum. Cu o guvernare orientată strict pe salvarea lui Dragnea şi a acoliţilor săi infractori, România a fost decredibilizată, fiind în pragul aplicării Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, ca semnal puternic pentru alterarea valorilor statului de drept, prin decizii destinate a pune Justiţia sub controlul guvernanţilor. Este drept, întrebările pentru referendum nu sunt nici cele mai inspirate şi nici cele mai clare, dar participarea la acest referendum este vitală pentru re-credibilizarea României", a declarat Băsescu.

Potrivit fostului preşedinte, o bună participare care să ducă la validarea referendumului ar fi semnalul dar şi garanţia că România nu va abandona principiile statului de drept şi că Justiţia va rămâne independentă.

"Este momentul ca românii să demonstreze prin participarea la referendum, că sunt parte a setului de valori occidentale şi nu nişte toleraţi în selectele cluburi politice care sunt NATO şi Uniunea Europeană. Românii au şansa să demonstreze, că atunci când politicieni derapează, au forţa de a-şi asuma responsabilitatea corectării derapajelor unei puteri politice corupte şi imorale. Dragnea, Tăriceanu şi Kelemen Hunor trebuie să primească fără menajamente, direct de la români, mesajul de respingere a unei politici făcute în favoarea unor găşti corupte şi nu în favoarea românilor aşa cum au jurat la învestire. Până la urmă, oricâte deficienţe ar fi în formularea întrebărilor, în mod categoric, tot merită un DA", a precizat Băsescu.

Fostul şef de stat este de părere că românii pot demonstra "că sunt deasupra vremurilor şi nu sub vremuri".

Reamintim că Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi, cele două întrebări la care românii sunt chemaţi să răspundă la referendumul naţional pe justiţie din 26 mai.

Acestea sunt:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne