Băsescu a cerut reexaminarea Legii de degrevare a instanţelor

Traian Basescu, conferinţă de presă la Cotroceni
Traian Basescu, conferinţă de presă la Cotroceni (Epoch Times România)

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea Legii privind degrevarea instanţelor judecătoreşti. Motivul a fost că Senatul a fost prima Cameră sesizată, ceea ce este contrar Constituţiei pentru astfel de legi, instituţia respectivă urmând să fie Cameră decizională.

"Legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Procedura de adoptare a acestei legi de către autoritatea legislativă contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în Titlul III, Capitolul I, Secţiunea a 3-a «Legiferarea»", se arată în cererea de reexaminare.

Şeful statului menţionează că Legea trimisă spre promulgare stabileşte norme de competenţă de judecată ce conduc la degrevarea instanţelor judecătoreşti şi la o mai bună funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe 15 octombrie 2012, Senatul a respins propunerea legislativă privind degrevarea instanţelor, iar legea ar fi trebuit considerată respinsă în baza acestui vot, se mai arată în documentul Administraţiei Prezidenţiale.

"Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în sensul reluării procedurii de adoptare cu respectarea principiului bicameralismului şi a dispoziţiilor constituţionale referitoare la competenţele stabilite pentru cele două Camere", se menţionează în cerere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne