Un bărbat s-a plimbat zeci de km prin judeţul Sibiu deşi ştia că e infectat cu COVID. Care e motivul invocat

Politia in timpul crizei coronavirus, starea de alerta
Politia in timpul crizei coronavirus, starea de alerta (Epoch Times România)

Un bărbat din Copşa Mică s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce, anunţat telefonic şi online că a fost depistat pozitiv cu Covid-19, s-a deplasat la două spitale din Mediaş şi Sibiu pentru a primi rezultatul pe hârtie şi pentru a i se face investigaţii mai amănunţite.

Cu alte cuvinte, bărbatul s-a plimbat aproximativ 50 km prin judeţul Sibiu, deşi a fost anunţat că este infectat cu Covid.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş au constatat şi o infracţiune de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352 cod penal). În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 19.10.2020, în jurul orei 12:30, la o clinică medicală din municipiul Mediaş, s-a prezentat o persoană care ar fi afirmat în public că doreşte să îşi ridice personal rezultatul testului privind virusul SARS CoV-2, fiind anunţat telefonic că este confirmat pozitiv”, se arată într-un comunicat al Prefecturii, citat de site-ul sibiu100.ro.

Sosiţi la faţa locului, oamenii legii nu l-au mai găsit pe bărbatul respectiv, însă au reuşit să îl identifice (în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Copşa Mică) şi au aflat că acesta şi-a făcut analize medicale în 15 octombrie şi a fost înştiinţat în privinţa contractării virusului atât pe online cât şi telefonic.

Totodată, reprezentanţii Prefecturii au declarat că bărbatul a săvârşit o infracţiune de zădărnicire a combaterii bolilor şi este cercetat penal de către poliţiştii din Mediaş.