Băncile elene vor fi supuse unor teste de stres în mijlocul unor temeri legate recapitalizarea lor

Oamenii stau la coadă pentru a folosi bancomate în Atena.
Oamenii stau la coadă pentru a folosi bancomate în Atena. (Captură Foto)

Atenţia a fost concentrată luni pe băncile elene, când s-a deschis bursa de valori din Atena după o absenţă de aproape o lună datorită crizei datoriei ţării, conform The Telegraph.

Băncile se află într-o poziţie vulnerabilă datorită retragerii a miliarde de euro din depozitele bancare în ultimele 6 luni.

Aproximativ 40 miliarde de euro au fost retraşi din băncile elene începând cu decembrie 2014, conform unei asociaţii bancare.

Şi conform rapoartelor din weekend, principalele patru bănci elene – Banca Naţională, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – vor fi supuse în această lună unei evaluări a calităţii activelor lor.

Apoi vor urma, în toamnă, testele de stres pentru a se determina cerinţele recapitalizării fiecărei bănci cu fonduri de salvare europene.

Oficialii greci doresc să finalizeze operaţiunea înainte ca noile regulament europene să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.

Începând cu 2016, acţionarii băncilor şi deponenţii vor susţine cea mai mare parte a costurilor de recapitalizare – un proces cunoscut sub numele de “bail-in” – în locul contribuabililor europeni.

Bursa de valori s-a închis în Atena în 26 iunie, la câteva ore după ce premierul Alexis Tsipras a anunţat un referendum asupra condiţiilor de salvare financiară (bailout) cerute de creditorii internaţionali ai Greciei.

Principalul indice s-a închis la acea vreme cu 797,52 de puncte, adică cu un salt de 2,03 procente.

În acel weekend, cetăţenii greci s-au năpustit asupra bancomatelor, forţând guvernul să impună controale de capital şi să ordone închiderea băncilor.

Scopul a fost acela de a proteja sectorul bancar după valul imens de retrageri de bani de către cetăţenii greci speriaţi în legătură cu viitorul economic şi financiar al ţării lor.

Băncile au fost redeschise după 3 săptămâni, în 20 iulie, dar retragerile de numerar şi transferurile bancare în străinătate rămân sub un control strict. Grecii pot retrage până la 420 de euro pe săptămână, susţine ziarul The Telegraph.

Controalele de capital au fost uşurate puţin pentru companii săptămâna trecută dar activitatea economică, în special importurile, continuă să se lovească de numeroase obstacole.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie