Bancher leton suspectat c-ar fi intermediat acordarea unui credit rusesc pentru Marine Le Pen

Marine Le Pen.
Marine Le Pen. (Lionel Bonaventure/AFP/Getty Images)

Proiectul de jurnalism de investigaţie Re: Baltica, cu sediul în Riga, a declarat că un bancher leton pe nume Vilis Dambins ar fi acţionat anul trecut ca intermediar între guvernul rus şi candidata de extremă dreapta Marine Le Pen.

Dambins ar fi administrat conturi şi active offshore pentru cetăţeni ruşi bogaţi şi influenţi, inclusiv active deţinute de familia lui Alexander Babakov, un deputat al Dumei de Stat ce a fost numit de Vladimir Putin în 2012 delegat prezidenţial special pentru organizaţiile ruseşti din străinătate.

Conform Re:Baltica, Dambins s-ar fi întâlnit personal cu cel puţin doi oficiali de rang înalt în partidul Frontul Naţional al Marinei Le Pen pentru “a discuta opţiunile ca partidul să obţină un credit din partea Rusiei”.

Dambins a lucrat aparent cu Babakov şi europarlamentarul Jean-Luc Schaffhauser pentru a obţine primul credit din partea unor bănci ruseşti pentru Frontul Naţional în martie 2016.

Babakov ar fi fost un element cheie în obţinerea de către Frontul Naţional a primului său credit în valoare de 9,4 milioane de euro de la ERB Bank. Aceasta este prima instituţie bancară cu capital rusesc care a fost autorizată să se stabilească în Republica Cehă. Organizaţia, care a rămas fără licenţă în toamna anului trecut, a fost controlată de Roman Popov, un oligarh cu legături cu Kremlinul. Bloomberg a susţinut că lovitura dată băncii a forţat Frontul Naţional francez să caute alte 20 milioane de euro pentru a finanţa campania prezidenţială a Marinei Le Pen şi alegerile parlamentare din 2017.

De asemenea, Babakov se află pe lista de sancţiuni a UE, care i-a interzis să călătorească liber pe teritoriul blocului european, acesta fiind probabil un motiv pentru necesitatea unui intermediar convenabil şi discret.

Într-un email către Re:Baltica, Dambins a scris că nu a acţionat ca un intermediar pentru a ajuta Frontul Naţional să obţină credite de la bănci ruseşti şi că nu reprezintă activele lui Babakov.

Această afirmaţie contrazice dovezile publicate în aşa zisele “Panama Papers” – aproximativ 11,5 milioane de documente sustrase de la firmă de avocatură panameză Mossack Fonseca, unele datând din anii 1970. Documentele detaliază informaţii financiare private privind peste 214.488 de entităţi offshore. Baza de date arată că Vilis Dambins a ajutat la administrarea “V.D. Nominees” care, în schimb, a administrat o altă firmă în numele lui Babakov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe