Băieţelul care a impresionat lumea cu talentul său la pian (video)

Tsung Tsung
Tsung Tsung (Facebook)

Cu siguranţă există oameni care se nasc cu talente deosebite. La numai 4 ani să stăpâneşti atât de bine pianul, nu poate fi decât un har cu care a fost dăruit micuţul Tsung Tsung din naştere.

Mulţi dintre muzicieni exersează întreaga viaţă pentru a ajunge să performeze atât de desăvârşit cum o face acest micuţ de numai 4 ani. Şi între geniul muzical şi performanţa sa uimitoare întrezărim şi naivitatea şi inocenţa vârstei, mai ales la începutul filmării, când acesta îmbrăcat în pijamale, relaxat, se amuză împreună cu părinţii pe tema piesei pe care să o aleagă.

Tsung Tsung din Hong Kong a început să cânte la pian la doar trei ani, când tatăl său l-a prezentat la profesorului său, Yau Sai Kit. El are în prezent 8 ani, iar performanţele sale muzicale sunt cunoscute în întreaga lume. Copilul petrece câte 3-4 ore pe zi dedicate numai pianului, este încrezător cu privire la abilităţile sale şi spune că are “nervi de oţel” şi că nu-l intimidează să dea spectacole în faţa unei mulţimi de oameni.

"Nu sunt deloc speriat când trebuie să performez în faţa unei mulţimi. Îmi spun în sinea mea că sunt nişte furnici mici în depărtare." , declară Tsung Tsung.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură