Bădălău "vizionar": "PSD l-a desemnat azi pe noul preşedinte al României! Victorie!"

Niculae Bădălău
Niculae Bădălău (Epoch Times România)

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, s-a lansat în declaraţii "vizionare", marţi, după ce preşedintele PSD Viorica Dăncilă a fost desemnată candidatul social-democraţilor la prezidenţiale de conducerea partidului.

Bădălău îi ridică osanale şefei de partid, spunând despre aceasta că „va fi cu siguranţă un bun mediator, un preşedinte neconflictual”, menit să aducă „stabilitate în întreaga societate”.

„Viorica Dăncilă a fost votată atât în Biroul Permanent Naţional al PSD cât şi în Comitetul Executiv Naţional drept candidat al PSD pentru funcţia de preşedinte al României.

PSD susţine prin votul de azi un profil de candidat diferit de cel al actualului preşedinte. Doamna Dăncilă va fi cu siguranţă un bun mediator, un preşedinte neconflictual, un bun factor de echilibru şi stabilitate pentru întreaga societate.

PSD l-a desemnat azi pe noul preşedinte al României! Victorie!”, a scris Bădălău, pe pagina sa de socializare.