Baconschi despre nerealizările României

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi (SAMUEL KUBANI/AFP/Getty Images)

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a vorbit, sâmbătă, despre evoluţia dezastroasă a ţării noastre din ultimii ani, într-o serie de domenii de importanţă strategică pentru o naţiune.

„Trecut-au anii... Autostrăzi cap-coadă tot nu avem. Armata nu şi-a luat cele 48 de F16 cu care să facă poliţie aeriană la standarde NATO. Educaţia am reformat-o, dar numai pe hârtie. Ne-am luptat vitejeşte cu corupţia, dar ea - şmechera- a profitat de o clipă de neatenţie şi s-a generalizat. De Schengen am uitat, după ce miliardul cheltuit pentru securizarea frontierelor a fost atent divizat în comisioane”, a remarcat Baconschi.

Şi acestea nu sunt singurele aspecte în care România nu s-a descurcat bine, din perspectiva fostului ministru de Externe.

„Am reuşit, prin televiziuni aparent rivale, să discredităm ideea de merit şi elita intelectuală. Am introdus votul uninominal, astfel încât orice parvenit cu suficienţi bani să-şi poată cumpăra locul în parlament (Becali, şef la Comisia juridică). Am împărţit societatea în buni şi răi, de nu se mai vede om cu persoană. În culmea euro-atlantismului retoric, suntem izolaţi pe plan internaţional. Cât despre cultura naţională, ce să mai spunem: a fost pusă pe butuci precum fabricile din anii '90, privatizate fraudulos. O cacialma”, şi-a exprimat dezamăgirea Baconschi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne