Avocatul Poporului sesizează CCR privind neconstituţionalitatea instituirii carantinei prin ordin de ministru

Renate Weber
Renate Weber (Epoch Times România)

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la articolul 25 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, care i-ar permite ministrului Sănătăţii să emită ordin pentru a institui măsura carantinei, izolării/internării, ca prevenţie anti-COVID-19, informează Digi24. Renate Weber a declarat, miercuri, pentru sursa citată, că reglementarea, care restrânge libertatea individuală a cetăţeanului, trebuie asigurată prin lege, altfel este neconstituţională.

„Sesizarea noastră vizează în principal articolul 25 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi abia după aceea vorbim de Ordonanţa 11/2020.

Este vorba de faptul că în loc să fie reglementări prin lege, lucrul acesta este transferat către ministrul Sănătăţii care, prin ordine de ministru, – că pe baza ordinelor lui iau ceilalţi măsuri – poate să restrângă libertăţi.

Nu-i vorba de libertatea de circulaţie, ci de libertatea individuală”, a declarat Renate Weber.

Potrivit acesteia, articolul 25 din Legea 95/2006 nu prevede în mod clar care sunt limitele restrângerii libertăţii atunci când se pune problema, de exemplu, a internării, care este gradualitatea măsurilor care trebuie instituite, încetarea şi dă astfel posibilitatea ministrului Sănătăţii să reglementeze toate aceste lucruri prin ordin.

„În opinia noastră acest lucru este neconstituţional ca şi restrângere a libertăţii individuale, pentru că un ministru este un organ administrativ iar legea noastră constituţională este foarte clară atunci când spune că astfel de restricţii ale drepturilor şi libertăţilor pot fi aduse numai prin lege. Din acest motiv am sesizat Curtea Constituţională”, a adăugat Renate Weber.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne