Avocatul Poporului face "recomandări" unui centru şcolar unde copiii se plâng că au fost bătuţi de supraveghetori

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului.
Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. (Epoch Times România)

La aproximativ un an şi jumătate după ce presa a semnalat că la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tileagd, din judeţul Bihor, copiii sunt bătuţi şi agresaţi de angajaţi, Avocatul Poporului recomandă directorului acestei instituţii să dispună măsuri pentru sancţionarea disciplinară a unor supraveghetori.

"Avocatul Poporului a emis o Recomandare către directorul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tileagd, judeţul Bihor. Recomandarea este rezultatul sesizării din oficiu şi anchetei efectuate la centrul şcolar respectiv, în scopul verificării aspectelor relatate de către postul de televiziune PROTV în reportajul ''Ororile dintr-o şcoală pentru copii cu dizabilităţi, reclamate de un părinte la Minister. Fiul său, tăiat la gât cu un ciob”, difuzat în data de 25.05.2015", precizează Avocatul Poporului, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

În comunicat se reaminteşte că, potrivit relatărilor din presă, copiii înscrişi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tileagd, judeţul Bihor, sunt agresaţi atât verbal cât şi fizic de către supraveghetori, care îi lasă chiar să se bată între ei.

"Postul de televiziune PROTV a prezentat cazul unui copil cu dizabilităţi care a fost tăiat cu un ciob de sticlă în zona gâtului, de către un alt coleg. În urma anchetei efectuate de către Biroul Teritorial Oradea, Avocatul Poporului a constatat că au fost încălcate următoarele prevederi legale: - Art. 49 din Constituţia României, republicată, potrivit căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor; - Art. 1 alin.2 şi art. 85 alin.1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora autorităţile publice sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, să protejeze copilul împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă; - Art. 96 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia, în cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşit(ă) de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa", precizează Avocatul Poporului.

De asemenea, în urma celor constatate, Avocatul Poporului recomandă directorului Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tileagd să dispună măsuri pentru sancţionarea disciplinară a persoanelor care aveau atribuţii de supraveghere la momentul săvârşirii evenimentului. Directorului centrului i se mai recomandă completarea schemei de personal cu numărul de angajaţi necesari pentru o mai bună supraveghere a beneficiarilor centrului aflaţi în regim de internat şi instruirea personalului pentru prevenirea unor evenimente similare.

Reamintim că, în ianuarie 2014, presa a semnalat că părinţi ai unor elevi de la centrul din Tileagd au reclamat faptul că personalul unităţii îi înjură pe copii şi îi lovesc cu bastoanele, unul dintre copii fiind spitalizat în urma agresiunilor.

"Într-o dimineaţă de luni, când trebuia să-l duc la şcoală, a venit plângând la patul meu şi spunea într-una: «Nu şcoală, nu bătaie». Ba, s-a pus şi în genunchi, cu mâinile ridicate, şi mă ruga «Nu bate, nu bate!». Am rămas şocat", declara, în ianuarie 2014, pentru Mediafax, Nicolae Muşat, tatăl unui băiat de 13 ani care suferă de autism şi de un retard psihic uşor şi care învaţă la Tileagd de doi ani.

Într-o dimineaţă de luni, când trebuia să-l duc la şcoală, a venit plângând la patul meu şi spunea într-una: «Nu şcoală, nu bătaie». Ba, s-a pus şi în genunchi, cu mâinile ridicate, şi mă ruga «Nu bate, nu bate!»

Părinţii unui alt elev, Ionuţ Abrudan, hiperkinetic şi cu retard psihic uşor, au făcut şi ei o plângere după ce au descoperit că acesta era agresat fizic de către supraveghetori.

"Domnii supraveghetori Lupu (Ionel Lupu - n.r.) şi Adi (Adrian Merce - n.r.) ne bat ori îi pun pe băieţii mai mari să ne bată, ca să nu putem spune că ne-au bătut ei. Tot băieţii mai mari sunt puşi şi să ne păzească seara, cât timp domnii Adi şi Lupu joacă cărţi. Ăia sting becul, iar dacă nu le convine ceva, ne lovesc cu cureaua", a povestit adolescentul.

De asemenea, copiii s-au plâns că angajaţii Centrului din Tileagd îi iau de la cursuri pe copiii mai mari, pe care îi duc acasă, ca să îi ajute la muncile câmpului ori în gospodărie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne