Aviz amatorilor: Vloggerul "Colo", reţinut de Poliţie şi apoi plasat sub control judiciar

Alexandru Bălan zis „Colo”
Alexandru Bălan zis „Colo” (Screenshot - Youtube)

UPDATE: Miercuri după-amiază, Alexandru Bălan a fost eliberat din arestul Poliţiei şi plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. El este cercetat pentru infracţiuni de instigare publică, iar în perioada controlului judiciar nu va avea voie să publice conţinut pe nicio reţea socială.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte interdicţia prev. de art. 215 alin. 2 litera e) C.proc. pen. - să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta - postarea în spaţiul online (de ex. YouTube, Instagram, Facebook, Tik Tok) de videoclipuri de tip live streaming, vlog”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

* * *

După ce a generat un val de indignare în rândul opiniei publice cu mesaje ce instigau la hărţuire sexuală şi viol, vloggerul Alexandru Bălan, zis „Colo”, a intrat în vizorul Poliţiei care s-a autosesizat în cazul său. Bălan a fost audiat, marţi seara, timp de trei ore, la Secţia 9 de Poliţie din Bucureşti. Potrivit stirileprotv.ro el a fost scos din secţie cu cătuşe la mâini şi urmează să fie deferit unei instanţe fiind propusă arestarea sa preventivă.

„Colo”, personaj cu peste 850.000 de followers-i, apare într-un video publicat pe reţelele sociale în care le explică tinerilor care îl urmăresc cum ar proceda el cu o adolescentă de 16 ani, vorbind foarte clar despre agresiuni sexuale şi viol.

„Aia merită violată. Adică la modul cu picioare în gură”, spunea Bălan într-un live din 2017.

După ce a avut de înfruntat oprobriul public, vloggerul avea să revină cu un nou videoclip, în care îşi cerea scuze afirmând că ”acest clip a fost extras dintr-un live de al meu de acum câţiva ani, nu reprezintă valorile mele”.

Reprezentanţii IGPR au transmis că „în urma informaţiilor apărute în media, cu privire la anumite declaraţii ale unui bărbat ce activează în zona on-line, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a demarat verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept”.

Ancheta în cazul lui Alexandru Bălan a fost deschisă după ce în spaţiul public au apărut mai multe înregistrări în care acesta instigă la viol şi agresiuni sexuale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne