Avion de luptă şi un tanc al armatei israeliene atacă posturi de securitate în Gaza

Tanc al armatei israeliene
Tanc al armatei israeliene (Wikimedia.org)

Armata israeliană a declarat că un avion de luptă şi un tanc militar au atacat două posturi de securitate în Fâşia Gaza asediată.

Atacul de joi noaptea nu a produs victime, potrivit Reuters, care a citat rezidenţi ai enclavei de coastă palestiniene.

Armata israeliană a precizat că incidentul a fost un răspuns la mai multe atacuri cu rachete dinspre Gaza care au avut loc anterior în aceeaşi zi.

“Ca răspuns la... proiectile lansate asupra Israelului pe parcursul zilei... un tanc al Forţelor de Apărare Israeliene şi un avion de luptă al Forţelor Aeriene Israeliene au atacat două posturi militare în Fâşia Gaza. Forţele de apărare israeliene trag Hamasul la răspundere pentru activitatea ostilă desfăşurată împotriva Israelului dinspre Fâşia Gaza”, potrivit unei declaraţii a forţelor armate israeliene.

Reuters a raportat că Brigăzile al-Tawheed şi-au asumat răspunderea pentru rachetele lansate din Gaza.

Fâşia Gaza se află sub asediu israelian din iunie 2007. Blocada a provocat un declin al standardelor de viaţă, precum şi niveluri fără precedent ale şomajului şi o sărăcie cruntă.

Atacuri israeliene, precum cel de joi noaptea, au avut loc în mod regulat de la cel mai recent război purtat de regimul din Tel Aviv împotriva Fâşiei Gaza în iulie 2014.

Atacurile au avut loc la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că recunoaşte Ierusalimul de Est ca noua capitală a Israelului, amplificând tensiunile în teritoriile palestiniene ocupate.

O nouă intifada

Influentul grup islamist palestinian Hamas a cerut o nouă revoltă (intifada) împotriva Israelului, începând de vineri. Luând cuvântul din Gaza, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat joi: “Ar trebui să cerem şi să acţionăm în vederea lansării unei intifada în faţa inamicului sionist. Dorim ca revolta să dureze atât încât să îi facă pe Trump şi ocupaţia să regrete această decizie”.

Totodată, Hamas a scris pe Twitter că decizia SUA este o declaraţie de război.

Tot joi, au avut loc ciocniri violente între manifestanţi palestinieni şi soldaţi israelieni pe cuprinsul Cisiordaniei, manifestanţii aruncând cu pietre împotriva soldaţilor. Aceştia din urmă au folosit tunuri cu apă asupra palestinienilor din Betleem, precum şi gaze lacrimogene.

Autoritatea palestiniană a cerut o grevă generală în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, iar şcolile şi magazinele din aceste zone să rămână închise. Sute de persoane au ieşit pe străzi miercuri, incendiind steaguri americane şi israeliene, iar 10 palestinieni au fost arestaţi în Ierusalimul de Est în cursul nopţii după ce au aruncat cocktail-uri Molotov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe