Avertisment sumbru: România, pe cale să devină un stat represiv pe modelul Rusiei sau Turciei

Ne apropiem cu paşi repezi de a deveni un stat represiv pe modelul Rusiei sau Turciei în care participarea la proteste paşnice este descurajată de instituţiile statului pe toate căile, a atenţionat deputatul Ion Stelian-Cristian.
Ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan.
Ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan. (Epoch Times România)

În contextul în care foarte mulţi români au ales să protesteze în stradă, nemulţumiţi de încercările puterii de subjugare a justiţiei şi de măsurile economice dezastruoase, PSD-ul vrea să întărească instituţiile de forţă, încercând astfel să descurajeze orice forme de protest, a tras un semnal de alarmă, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Ion Stelian-Cristian.

Parlamentarul a atras atenţia că Ministerul Administraţiei şi Internelor - condus de Carmen Dan - propune la această oră modificarea mai multor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice prin care, printre altele:

1. Fapta contravenţională de împiedicare a organelor de ordine de a-şi îndeplini atribuţiile legate de legitimarea, conducerea persoanelor la sediu, controlul corporal, al bagajelor sau autovehiculelor este transformată în infracţiune. (Bunicuţele de la Pungeşti care se agăţau de boncancii jandarmilor pentru ca aceştia să nu le bage copiii în dubă nu mai riscă ”doar” o amendă de 6.000 de lei, ci chiar pedeapsa cu închisoarea);

2. Se instituie o prezumţie de violenţă din partea persoanelor care nu respectă întocmai indicaţiile poliţistului. (Dacă poliţistul îţi ordonă să te pui culcat, cu mâinile la ceafă, deşi pe jos este noroi şi nu te conformezi, rişti să primeşti un baston în cap);

3. Este permisă percheziţionarea bagajelor, vehiculelor dacă există ”suspiciuni” de deţinere a unor bunuri interzise. (Oare cum va demonstra poliţistul că avea suspiciuni? Dacă avem de a face cu poliţişti foarte suspicioşi din fire ce facem?);

4. Poliţia te poate conduce la sediu pentru identificare dacă nu ai actul de identitate la tine şi te poate ţine în custodie 24 în scopul identificării, fără ca această perioadă să fie considerată reţinere. (Durata de 24 de ore este exagerată, fiind egală cu durata măsurii preventive a reţinerii);

5. În cazul unor proteste prin mijloace paşnice, dacă nu te conformezi ordinului poliţistului şi opui rezistenţă pasivă (te aşezi pe jos), poliţistul are dreptul să te lovească pentru a-ţi înfrânge voinţa;

6. Dreptul de a pătrunde într-o locuinţă sau alt spaţiu privat se exercită inclusiv prin folosirea forţei în cazul dacă poliţistul nu primeşte niciun răspuns la solicitările de a pătrunde în acel spaţiu(!?);

7. Este reglementată ”neutralizarea persoanei” (până acum se vorbea despre neutralizarea activităţilor ilicite) chiar şi pentru situaţia în care există un pericol grav, iminent şi care nu poate fi înlăturat altfel la adresa sănătăţii sau integrităţii corporale a unei persoane. (Din care punct pericolul la adresa sănătăţii/integrităţii unei persoane devine atât de grav încât să poată justifica ”neutralizarea” unei persoane?)

"În afara acestor propuneri mai amintesc şi propunerea de modificare a Legii jandarmeriei prin care i se conferă acestei instituţii militarizate calitatea de organ de cercetare penală, deşi CEDO a condamnat România încă din anul 2004, stabilind că organele de cercetare penală militarizate nu pot ancheta civili", a declarat Ion Stelian-Cristian.

În opinia deputatului, acestea sunt doar câteva exemple care ne determină să tragem concluzia că ne apropiem cu paşi repezi de a deveni un stat represiv pe modelul Rusiei sau Turciei în care libertatea de exprimare este grav încălcată, iar participarea la proteste paşnice este descurajată de instituţiile statului pe toate căile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne